marius nițov

Chipul de pe pahar, un portret vechi de domnitor, încruntare și surâs, îl adaug la colecția zilelor însorite printre fructe coapte. în curte, slujitorii, doi crini aplecați se îndreaptă spre

Nu știu dacă voi scrie vreodată despre toată dragostea împărtășită, doar câteva fragmente dintr-un timp orb vor mărturisi despre piruete pe cuvinte rupte din întâmplări. Și până la urmă, în

n-am obosit să-ți spun într-adevăr cât ești de atrăgătoare sigură prin simpla prezență pe tocuri vis într-un șal ce artă ai adăugat sau cum aștept în apartamentul ăsta plajă de scrum vocea

m-ai acordat cu răbdare, înalte și joase trăiri peste requiem-ul lumii prin adânc îmi trec să însemne dragostea, marcă valoroasă a începuturilor adânc gravată în aura trupului. și duc un mod de

Privea tavanul alb, o bucată de cer din care au plecat toate făpturile protectoare, că uneori chiar întreba dacă nu era păzit de fericire, inclusiv îngerii. În limbaj teologic, fapta asta era

Întrebai, uneori nesigură, ce mă atrage? are rost? și privirea ta avea răspunsul, mi-a fost de ajuns cum ai venit spre buzele însetate, parfumul natural al gesturilor, nimic

ziua noaptea un joc la ruleta rusească cât oare îmi fuge gândul la ultima mușcătură norocoasă n-am obosit doar masca bunei dispoziții mi-a scăpat sub roțile unui car mortuar de mâine

ce-mi rămâne când spui a câta oară “trebuie să plec!” întoarsă din oglindă cu urmele dorințelor ascunse teritorii pe armura regală o privire peste mă înclin la puterea strângerii i-aș rupe

seara asta ascult o muzică tradițională din ecuador un fel de teleportare n-am auzit de napaykuna dar e ceva din altă lume ce sunete instrumente cerul un braț albastru pe umeri și mă gândesc ce

n-ai să crezi cât de cuminte am fost azi după trei zile și nopți orientale cu prea mulți decibeli într-o legendă sumeriană scria că zgomotul primilor i-a supărat pe zei aici n-am văzut nicio

continui antrenamentul de rezistență aproape de sfârșitul lumii încă dau semne de normalitate Socrate stătea la masă cu prietenii ce timpuri trecea peste momente neplăcute atât de

Te caut în suflul cald de iulie nu pierd niciun moment tot ce se întâmplă e o piesă unică acum merită un ochi de înregistrare spre imaginea cuibului cu rândunele din fața ușii până

E de înțeles că după ce a fost pus suficient explozibil, cât să se ducă dracului “Sfânta Treime”, au urmat scânteile necesare pentru aprindere. Intrat în sistem, cu concursul partenerei sale, Mark

A durat ceva până când Wanda cu abilitatea cunoscută, multă insistență la inspectorul principal Van Leid, i-a făcut partenerului Mark cale în interiorul pântecului marelui șarpe al informațiilor.

Multe gânduri negre îi trec omului prin cap în situații limită. O voce îi șoptea lui Mark să renunțe la demascarea sistemului, la tot, chiar și la viață. Așa căuta de multe ori o variantă de aș pune

Cât mai conta această înțelegere a corupției sistemului federal, faptul că s-a ajuns la o dictatură financiară și un control pus pe seama măsurilor de securitate necesare? Nu conta că aceste măsuri

Oricât l-ar fi impresionat Wanda cu aerul ei important, era convins că văzuse bine cadavrul consilierului, nu era nicio halucinație, probabil s-a făcut repede curat. Monica ajunsese târziu, n-avea de

Consilierul religios anunța mântuirea robului Erwin de toate păcatele, inclusiv de cel al răzvrătirii față de onorabila conducere a informațiilor speciale. Pe cine mai avea Erwin? Un frate, Mark,

Nu mai urmăresc nicio știre niciun film doar starea asta între întrebări inutile de ajuns am închis fără semn ultima carte de azi cu ochii odihniți pe copertă ca unul care vede mai

- Nu mai ține arma aia îndreptată spre mine, doar de moarte mi-e drag! Dacă n-ai știut, află acum și dă-mi o țigară! era atât de firesc teroristul sau opozantul sistemului de dictatură “Noua

Nimic nu s-a schimbat în spațiul carpato-danubiano-pontic, nici în anul 2020, oamenii au aceleași fețe de morți din filmele de groază ale “epocii de aur”, trenurile duc spre iad, orașele sunt

Oricât aș încerca un alt mod de exprimare prin altă detenție sorbind însetat un pahar cu dorințe muzica asta pe care o aud necontenit nu e de la mine din ce catedrală oare sau a cărui secol

Tu ai auzit o voce care să-ți spună “scrie!”, când stai cu gândul așa suspendat undeva între zile și te gândești la ce ai de făcut? Uite, nici nu m-am gândit că azi îmi voi lămuri două aspecte

O nu se poate anul ăsta bată-l vina am fost cuminte testamentul l-am pus în versuri să fac economie la hârtie puține întâlniri festive evenimente stoic cu bugetul înghețat de la mijlocul anului