Te voi recunoaște

marius,
De data asta nici nu știu ce să zic. Părerea mea e că ai luat-o prea distrat din startstil, tonalitate, dar și atmosferă, plafon ideatic) ca să ajungi la \"îmi vei ieși înainte/ am înțeles / tălpile mele le-ai văzut / urmele adâncite-n lut /în ele vor crește fiii ascultării\". Mai ales după ce că ai mers \"pe ochiul albastru al lumii\". Sau poate că anume aici n-am înțeles eu ceva. Mă și retrag...

Nicolae Popa, am construit poezia în forma unui dialog cu Dumnezeu, trăiesc depărtarea și dorința de apropiere de el prin fiecare moment al vieții. Nu sunt sfânt, în mine se luptă două firi, două moduri de viață. La sfârșit cred că voi fi ca fiul neascultător plecat în lume care-și recunoaște căderea! Mulțumesc pentru că mi-ai scris, întâlnirea în cuvânt o apreciez ca o întâlnire de suflet. Încerc să scriu mai bine, încerc să-mi pun sufletul în vers așa cum îl pun în tot ceea ce fac.

așa este,între paralela dusă, aproape-departe,se află marius,\"sunt vinovat nevrednic/merg pe ochiul albastru al lumii/îmi vei ieși înainte(...)urmele adâncite-n lut/în ele vor crește fiii ascultători\"
credința se află în suflet \"ea răspunde chemării mele\"
frumos,domnule marius!
cu sinceritate,
teodor dume,

Intr-adevar, dialogul tau se simte in contextul textului cu Dumnezeu,Teo are mare dreptate in ceea ce a scris in comm.. paralela exista, se comunica pentru apropierea de El.sunt convins,domnule Marius, ca puneti suflet in ceea ce scrieti,fapt care se observa in textul dvs.un text plastic,colorat si meditativ..
Bun poemul..
Cu multa consideratie,
Radun

re.Teodor Dume: mulțumesc pentru trecere, pentru cuvintele deosebite! Încerc să păstrez un dialog cu sursa poeziei mele, să-i mulțumesc că mi-a dat posibilitatea să cunosc cuvintele voastre sau pe voi prin cuvânt. Noi folosim de multe ori cuvântul și nu realizăm că trăim prin el. Poezia e un mod de a recunoaște viața prin cuvânt!