Viața e anticamera morții.
Asta doar dacă
moartea e o cameră.
Sau dacă
moartea e o mare,
viața e un fluviu care știe
să se verse.
Până aflăm,
noi suntem niște pești sau cuiere,
sau doar
Oamenii mor.
Dau colțul grămadă,
în pat sau pe stradă,
la televizor.
Oamenii mor.
În grabă trec Styx-ul,
cât scriem cu pixul
pomelnicul lor.
Oamenii mor,
și dau ortul popii
și jertfa
Când vreau să curg
recurg la logica apelor,
mă aștern între maluri,
cu valuri,
și curg.
Tu de ești trup
fă-te prund,
să-ți răscolesc ochii-pești
când clipești,
să te-ascund.
Autopsia viselor de pluș:
icoana mamei, cap de spiriduș,
răcoarea verii, praf de rumeguș.
Autopsia viselor de plumb:
o gloată mută, vaietul prelung,
sutana popii încheiată strâmb.
Autopsia
Hai să jucăm, iubito,
jocul morții.
Tu închizi ochii
și eu mă ascund sub o lespede,
în timp ce preotul numără încet
până la \"îl iau cu lopata\".
După aceea verși o lacrimă
și mă cauți puțin
\"Hai, plânge-mi!\", îmi spuneai. Eu luam lacrimile dintr-un colț de gând și le prăvăleam, cu măiestria obișnuinței, până simțeam că nu mai e nimic de spus. Aveai atunci gust de sare și valuri și
Uite, iubito, ninge.
Rimelul se prelinge
din ochii tăi cum plouă.
Uite, iubito,-i două
fără un sfert din noapte.
Mâine mă scol la șapte,
am pus ceasul să sune.
Nu vreau să pleci, pe
Trag o linie
și mă așez de cealaltă parte.
Tu ești departe.
Linia e o mare,
eu sunt un pește fără înotătoare.
Adâncul nu-mi e la-ndemână.
Haide - îmi spui tu - prinde-mă de mână.
Cu
Îmi savurez neantul la fiecare pas,
mă las cuprins de spaima cea fără de lumină.
Îmi ticăie în suflet un ornic fără glas:
un tribunal sinistru îmi caută o vină.
Nu merit tot procesul acesta
Haideți să fim poeți,
să luăm cuvinte
și să le izbim de pereți,
să amestecăm vise și scaieți,
să fim neînțeleși și triști-
autentici artiști,
să părăsim cetatea Ideilor
pentru jocul
Cum pot să scriu o poezie
când n-am cuvinte? Cine știe
cum Gândul pot să îl îmbrac,
să-i dau pantofi, joben și frac?
Căci am doar Cântecul și Gândul.
Dar, dacă n-am găsit Cuvântul,
când
