Poezii

Viața e anticamera morții. Asta doar dacă moartea e o cameră. Sau dacă moartea e o mare, viața e un fluviu care știe să se verse. Până aflăm, noi suntem niște pești sau cuiere, sau doar

Oamenii mor. Dau colțul grămadă, în pat sau pe stradă, la televizor. Oamenii mor. În grabă trec Styx-ul, cât scriem cu pixul pomelnicul lor. Oamenii mor, și dau ortul popii și jertfa

Când vreau să curg recurg la logica apelor, mă aștern între maluri, cu valuri, și curg. Tu de ești trup fă-te prund, să-ți răscolesc ochii-pești când clipești, să te-ascund.

Autopsia viselor de pluș: icoana mamei, cap de spiriduș, răcoarea verii, praf de rumeguș. Autopsia viselor de plumb: o gloată mută, vaietul prelung, sutana popii încheiată strâmb. Autopsia

Hai să jucăm, iubito, jocul morții. Tu închizi ochii și eu mă ascund sub o lespede, în timp ce preotul numără încet până la \"îl iau cu lopata\". După aceea verși o lacrimă și mă cauți puțin

Uite, iubito, ninge. Rimelul se prelinge din ochii tăi cum plouă. Uite, iubito,-i două fără un sfert din noapte. Mâine mă scol la șapte, am pus ceasul să sune. Nu vreau să pleci, pe

Trag o linie și mă așez de cealaltă parte. Tu ești departe. Linia e o mare, eu sunt un pește fără înotătoare. Adâncul nu-mi e la-ndemână. Haide - îmi spui tu - prinde-mă de mână. Cu

Murind, născând, fugim rotund. Plângând, iubind, trăim gerund. Și totuși, cum ne doare când murim rotund.

Îmi savurez neantul la fiecare pas, mă las cuprins de spaima cea fără de lumină. Îmi ticăie în suflet un ornic fără glas: un tribunal sinistru îmi caută o vină. Nu merit tot procesul acesta

Haideți să fim poeți, să luăm cuvinte și să le izbim de pereți, să amestecăm vise și scaieți, să fim neînțeleși și triști- autentici artiști, să părăsim cetatea Ideilor pentru jocul

Cum pot să scriu o poezie când n-am cuvinte? Cine știe cum Gândul pot să îl îmbrac, să-i dau pantofi, joben și frac? Căci am doar Cântecul și Gândul. Dar, dacă n-am găsit Cuvântul, când