Arta poetică a vremurilor noastre

Copilăria e atunci când descoperi prin joc universul și lumea.

lumina și satul intrau cu totul într-o gură mare,

care mi se părea a fi verde, numai datorită înaltelor păduri dimprejur. nu-mi zâmbea, dar mă gândeam de atunci

că am să o țin minte așa, mâncând timpul.

lucrurile acestea se știu, descrierea și imaginea corespondentă,

ca prime etape ale poftei, sunt depășite demult. și, oricum,

dragă cititorule, nu te pot invita…

nici nu vei putea să ajungi până aici, pentru că este deja întuneric.

păsările se aud zburând și toate distanțele până la luminile cerului, la fel, se aud.

ca niște corzi învelite de păreri,

vibrând când sunt întrepătrunse de gânduri.

ții prea mult la ceea ce știi.

dar adevărul, de după gratii, te privește fix, cu ochii mari,

cât sufletul…

și oasele sunt tot niște gratii, așteptându-ne să evadăm

o singură dată.

pentru câtva timp, rămân și martorele acestei evadări.

în general, viețile oamenilor sunt comune, numai restul

pare să conteze și ne tot invidiem unii pe alții

pentru aceste rămășițe. nimic contra nimic…