Poezie
Talazul dinaintea țării calde
din volumul \"Contemporan cu Dumnezeu\", Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2005
2 min lectură·
Mediu
Talazul dinaintea țării calde
În toată această mare viteză, în care nu se mai pricepe traseul,
cineva s-a oprit lângă mine.
e și ea om! și nici nu spune.
un suflet cald și mereu umed ea așează încet
peste țarina mea roditoare și scârțâie vremea-ntre noi.
numai atât se întâmplă - ne frecăm unul de altul timpul,
iar ochii ei privesc această întâmplare stranie,
precum ochii unui prototip. ceva fierbinte a început să mă strângă,
dar nu toate gesturile vor coborî în moarte.
copilărește mă întreb ce vor mai strânge palmele ei,
de vreme ce această viteză există.
femeia asta tânără mi-a așteptat cu părul ochii,
mai întârzie o vreme pe aici, ca să o pot vedea
după ce a fost de acord să primească respectiva cunoaștere.
adică ne-am sincronizat…
a lovit cu șoldurile viața. acum, culcată
pe marginea patului, așteaptă să dea casei mele vreo două-trei
lacrimi, cât se poate de morale.
nici nu știu, să mă duc să le prind cu buzele,
ca să i le restitui corect, sau să le las să cadă?
tăcerea dintre noi, oricum, este stricată, nu are bucurie,
îngrămădește timpul.
să nu-ți pese de gândurile mele,
toate se vor pierde odată,
nici de toate piețele din care nu voi cumpăra nimic
pentru zilele tale de singurătate.
m-ai așteptat cândva, mai așteaptă până-n mai
și poate-ai să găsești și flori pe undeva,
prin acele piețe din care eu nu voi mai cumpăra nimic.
001.893
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marius Marian Șolea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 239
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Marius Marian Șolea. “Talazul dinaintea țării calde.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-marian-solea/poezie/142940/talazul-dinaintea-tarii-caldeComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
