Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Mărturisire păguboasă (poetic)

din volumul \"Contemporan cu Dumnezeu\", Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2005

1 min lectură·
Mediu
Mărturisire păguboasă (poetic)
La douăzeci de ani, două lucruri am acceptat sfâșietor de greu:
faptul că România mea nu există și că nu sunt demiurg.
apoi, totul s-a desfășurat într-o profundă lipsă de sens.
asemenea unui om bogat, care a supraviețuit unei otrăviri,
rămânând definitiv cu limba arsă, și care vede și mănâncă zadarnic
cele mai bune mâncăruri, sunt eu.
în chiar însăși bogăția mea îmi găsesc suferința.
trăind, sunt obligat s-o mănânc!
imposibilitatea cu demiurgia, care aparține, de ce să nu recunosc,
unui mediu străin biologiei noastre, e de înțeles, până la urmă…
dar golul de lângă mine, lipsa hainei cu care să mă învelesc,
ferindu-mă de intemperiile din univers,
haină cu care să-mi ascund goliciunea, această singurătate,
este o urgie întreagă.
țara s-a dus, mi-a rămas doar poporul. și trebuie să plec să îl caut.
001.855
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
137
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Marius Marian Șolea. “Mărturisire păguboasă (poetic).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-marian-solea/poezie/141683/marturisire-paguboasa-poetic

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.