Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Naturală

din volumul \"Contemporan cu Dumnezeu\", Editura Muzeul Literaturii Romane, Bucuresti, 2005

2 min lectură·
Mediu
Naturală
Odată, m-am uitat, așa, dintr-o parte, înspre lume
și mi s-a părut că, între aceste culori în mișcare,
am văzut ceva ce nu se mișca.
m-am uitat la soare și am zis că ar putea să fie un lucru
în legătură cu el...
am pornit să dau cu mâinile într-o parte și în alta
tot ce îmi acoperea interesul și accesul,
tot felul de plante, oameni muritori
și alte asemenea delicii naturale.
ea era într-o umbră care nici măcar nu era a ei
și umbra îi era nemișcată.
genunchii îi avea goi și frumoși pentru că nu se îndoiseră
nici măcar o dată,
în vreo rugăciune.
i-am văzut apoi pântecul alb, ca un pământ căruia Dumnezeu
încă nu i-a dat viața. și era trasat cu linii precise.
aș putea să spun și linii perfecte,
dacă, din punct de vedere geometric, nu ar fi lipsit de bun simț.
înfometat ca o rădăcină, m-am îndreptat către pământul ei.
ne trebuia mișcarea, să ne camuflăm,
pentru că ar fi putut să treacă pe acolo moartea,
uitându-se spre lume, drept…
și am vroit ca, în loc de imagine, să o fac sentiment,
într-un proces continuu, interdisciplinar.
să-i îmbătrânesc umbra apoi
cu lumina mea, împrumutată de la Doamne-Doamne,
și umbra să se decojească încet și să cadă pe jos,
să rămână femeia curată, absolut transparentă.
ca un gând, ca o stare, ca o bucurie.
abia apoi ar fi putut să ne privească moartea,
indiferent de cum ar fi dorit,
iar privirea ei de întuneric nu s-ar mai fi oprit peste noi-
două particule iubindu-se, plimbându-se
prin toată lumina.
013.958
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
264
Citire
2 min
Versuri
35
Actualizat

Cum sa citezi

Marius Marian Șolea. “Naturală.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-marian-solea/poezie/140492/naturala

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioana-scrieISIoana scrie
ea , cu \"pântecul alb, ca un pământ\" , tu ,
\"înfometat ca o rădăcină\" , absolut transparenti , plimbandu-va prin perdele de lumina..
uite ca pana la urma a si fost ceva in legatura cu soarele -doua particule lutoase flagelandu-se fin peste privirile de intunericdouă particule iubindu-se, plimbându-se
0