Poezie
Poem ușor hieratic
din volumul \"Mereu secunda, mereu și Dumnezeu\", Editura Alexandru Stefulescu, Tîrgu-Jiu, 1995
1 min lectură·
Mediu
Poem ușor hieratic
Aici am cumpărat mormînt
cu grei arginți,
acum eu vreau să cînt
ori să mă plîng
înaintea mormîntului gol,
eu, gazdă mie însumi pîn’ la pol,
mereu cu neplătite datorii,
mereu mie însumi dator.
nu-ntind mîna către el,
nu mă lasă ochiul
în vreun fel,
el vede alte drumuri
venind către mormîntul meu
și toate merg din Dumnezeu.
iar inima mea cîntă,
pășind în vînătoare ca un leu.
ori poate chiar întreaga lume
vine pe urma morții
fără nume
și poate chiar mormîntul meu,
lume-n loc să-mi fie mie,
îi este ei mormînt și ție.
cînd urci la vinul vieții,
descalță-te în vie.
001.990
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marius Marian Șolea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 106
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Marius Marian Șolea. “Poem ușor hieratic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-marian-solea/poezie/132414/poem-usor-hieraticComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
