Singurătate

Singurătate

Am încetat de mult să caut mistere feminine,

cu forma singulară a acestei probleme culturale

o terminasem și mai înainte, pentru că, de fiecare dată,

simțisem cum se adâncește cald,

până la un punct.

dar liniștea ta a devenit, spontan, țelul vieții mele.

și m-am cocoțat pe câte un gând, până hăt, departe.

am tot cântat de acolo cu pasiunea din zori a cocoșului.

totul, pentru liniștea ta.

ești atât de expusă întâmplării,

cum să nu te plac?!

eu, cel care cunosc atât de bine timpul…

dar n-am să înțeleg niciodată de unde scoți tu

atâta iubire!

mă, muierea mea cu ochii închiși

ca ai puilor de mâță până în a noua zi,

pentru cunoașterea asta

vreau să fac în tine numai drumuri complete, drumuri care duc într-un loc cu importanță,

și am să te mototolesc la întrecere cu timpul.

dânsul, pe trup, iar eu, la suflet.

pe dosul mâinii, ca pe lut te voi întoarce,

înapoi la idee.

în lutul tău am să mă îmbrac

precum un gând de carne, gros, înveninat,

iar carnea mea va spune cărnii tale toate sentimentele țărânei,

pentru o vreme anumită.

mișcarea roții va fi cum și trebuie,

să poată ajunge în tine iubirea,

nici s-o sperie și nici s-o adoarmă.

dacă ne vede Dumnezeu și plânge pentru ce facem noi

cu carnea și cu dragostea Lui,

hai să-i cerem să plângem cu El!

ne vom sătura vreodată de această pulsație a materiei

prin tot felul de vene,

ritmurile timpului nu ne vor mai trebui.

și hai, până atunci, să râdem!

și râdem mereu până la marginile omului,

dar plânsul, desigur, este cu mult mai aproape...