Poezie

Zidarul

...

1 min lectură·30 martie 2005

Mediu

Zidarul

Sufletul meu, destul de frunzărit până acum,

în special de către femei și de timp,

a zidit împrejurul lumii, cea pe care o percepe,

tot felul de așteptări, împlinite sau nu.

trăirile n-au mai contat,

pierdute o dată cu niște gesturi anonime.

a zidit cum ar zidi un orb

un zid pe care să își plimbe mâinile

și care să îl ducă mai ușor în locurile pe care le știe.

de obicei, în el însuși. așa fac oamenii,

caută să se salveze în ei.

sufletul meu a înălțat un zid care să-l despartă

de lumea pe care n-o vede, pe care n-o află.

cărămizile sunt așezate rău.

de mai departe, par un maldăr.

de aproape, cine știe să privească, își dă seama că, pe orb,

cu atât îl ajută mai mult,

cu cît ele îi oferă spații de prindere

mai mari și mai sigure.

scrisul de față, pe care îl încerc de multă vreme,

este ca mâna unui orb lăsată în afară,

pentru a anunța pe cineva că altcineva este înăuntru.

nu este un strigăt, ci, mai de grabă, un salut...

atât de mult aș vrea ca oamenii să fie cărămăzile mele!

și, în afara lor, alți oameni...

002.217

Marius Marian Șolea. “Zidarul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-marian-solea/poezie/113166/zidarul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.