Casnică

Casnică

Toate aceste obiecte, care îmi delimitează viața,

au fost, de fapt, mai înainte, gândurile cuiva

și i-au supraviețuit.

în acest an, imediat după ziua mea, s-a lăsat un frig zdrelit,

vremea rea a căzut din cer, cu picioarele rupte.

s-au golit cenaclurile, labilii se deplasează foarte greu prin ger,

pentru că nu-i ajută constituția,

poetele și-au găsit, într-un final, partenerii care mișcă paharul,

pentru a goli surplusul lor de emoții, această băutură scumpă

făcându-i pe unii să vadă altfel viața, în alte proporții,

cu alte contururi, în alte imagini.

într-adevăr, prin fundul paharului gol se vede altfel lumea...

acum, ei pun pe hârtie tot ceea ce n-au.

s-au golit cenaclurile, bărbații au renunțat, un anotimp,

la ideea că-s mari,

pe femei alte norme sociale s-au urcat să le găsească limitele.

știu și eu că trebuie să le fie răzuiți pereții,

dar nu înțeleg de ce atâta deturnare...

Marin Mincu, om bătrân, cu păru’ alb,

e nevoit să legitimeze poezia organelor.

dacă tot îi place viața în cenaclu, dacă tot ține să fie, peste timp, mentorul generației care nu există...

deși metaforita mucoaselor nu-l indică pe el,

continuă să creadă că pirpirii se vor întrema, până la urmă,

dacă el le va încuraja poeților efeminarea

iar domnișoarelor,

acele gesturi și limbaje de b.d.-ist melancolic.

noaptea se lasă peste câini și oamenii nu o mai străpung.

vremea rea împachetează lumea rea și o trimite unor oameni

în suflet.