Poezie
Casnică
...
2 min lectură·
Mediu
Casnică
Toate aceste obiecte, care îmi delimitează viața,
au fost, de fapt, mai înainte, gândurile cuiva
și i-au supraviețuit.
în acest an, imediat după ziua mea, s-a lăsat un frig zdrelit,
vremea rea a căzut din cer, cu picioarele rupte.
s-au golit cenaclurile, labilii se deplasează foarte greu prin ger,
pentru că nu-i ajută constituția,
poetele și-au găsit, într-un final, partenerii care mișcă paharul,
pentru a goli surplusul lor de emoții, această băutură scumpă
făcându-i pe unii să vadă altfel viața, în alte proporții,
cu alte contururi, în alte imagini.
într-adevăr, prin fundul paharului gol se vede altfel lumea...
acum, ei pun pe hârtie tot ceea ce n-au.
s-au golit cenaclurile, bărbații au renunțat, un anotimp,
la ideea că-s mari,
pe femei alte norme sociale s-au urcat să le găsească limitele.
știu și eu că trebuie să le fie răzuiți pereții,
dar nu înțeleg de ce atâta deturnare...
Marin Mincu, om bătrân, cu păru’ alb,
e nevoit să legitimeze poezia organelor.
dacă tot îi place viața în cenaclu, dacă tot ține să fie, peste timp, mentorul generației care nu există...
deși metaforita mucoaselor nu-l indică pe el,
continuă să creadă că pirpirii se vor întrema, până la urmă,
dacă el le va încuraja poeților efeminarea
iar domnișoarelor,
acele gesturi și limbaje de b.d.-ist melancolic.
noaptea se lasă peste câini și oamenii nu o mai străpung.
vremea rea împachetează lumea rea și o trimite unor oameni
în suflet.
001.981
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marius Marian Șolea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 237
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Marius Marian Șolea. “Casnică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-marian-solea/poezie/112968/casnicaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
