Poezie
De atmosferă și de amintire
...
3 min lectură·
Mediu
De atmosferă și de amintire
Noi vrem divertisment, rugăciuni pentru noroc
și o țîță-n gură seara. afară e o Sahară cu blocuri,
orașul avortează oameni cu fețele încinse și roșii,
pe balcon întinde rufe moartea,
iar eu mă gîndesc ce bine ar fi
să mai dau o poezie Literaturii române:
în preajma anilor ’50, comuniștii au strîns
(cît au putut)
curvele din case inițiatice, care azi au pereții decojiți
veneric
și supurînd de la natură de bolile timpului
și ale amintirii…
li s-a lăsat acoperișul
și au crescut verdețuri pe burlane,
ferestrele s-au stins,
perdelele roșii au fîlfîit o vreme către străzi,
trecători grăbiți și alte case din vecini…
toate stau astăzi strînse între gînduri
cum stăteau odată cearșafurile-n pumni,
ca pieile pe gușile moșilor.
ah, oameni, oameni, cum își mai bate joc
timpul de toate!
strig asta toată ziua cu mîinile în aer,
ca un țigan care-și dansează în fum
un dor numai de el știut.
am pieptul gol și vreau ca lumea toată
să-mi treacă prin vene!
mă gîndesc și eu ce trebuie să fi fost
în sufletul acelor femei duse-n alte locuri
și descărcate cu remorca în fabrici
să bobineze motoare,
ținîndu-le între genunchii calzi pe cele mari,
iar pe cele mici în poala lor fierbinte,
să facă piulițe cu sînii peste strunguri
lucitoare și reci
care nu aveau butoanele de carne…,
să tragă opt ore la fiare pe pîrghiile coapsei.
fetele nebune după mușchi întinși și bani lăsați
s-au năpustit cu poftă în metal să vigoreze țara
în efortul comun.
prin stația de amplificare le îmbărbătau.
să se uite odată de fleșcăiala burgheză!…
astăzi, Elvira Curdefier are nostalgii legionare,
Natalia Bulandeaur trimite vederi la Paris
acelui pilot cu mustăți de briantină,
care a aterizat și la ea
să-i bombardeze puțin instalația,
dar n-a chemat-o niciodată pe domeniile lui alsaciene
după cum i-a promis și ea nu i-a luat nici un ban.
Ludmila Þîțădecauciuc a aflat că i-a murit
și ultima rudă din Odessa.
stau singure toate printre lucrurile lor prăfuite,
merg la votare mereu și la patru ani
speranța le sărută gîtul.
în rest…, sînt pensionare ale statului român
și au învățat cum li se calculează indexarea.
zac în fața ferestrei în melancolie și lipsuri
precum patriotismul și valoarea națională.
își amintesc atunci cînd le rîgîie instalațiile
din baie
cum se spălau la subțiori cu vinuri din ulcică…
ce viață au ajuns, nu vine nimeni
să le schimbe-o garnitură,
se plîng că nici bărbații nu mai sînt ce au fost…
poet tînăr între toate ideile lumii zîmbesc,
din gesturi și priviri îmi pun la picioare
orașele prin care trec.
sînt zeul pariurilor cu lumea
printre blocurile sobre
cu cetățeni educați la maxim.
am ofrande și idei pe brațe,
mulțumesc în parte și trec mai departe
pe Strada Timpului la numărul 8.
și la o fereastră
văd că omenirea mi-a lăsat o floare-n glastră…
012.732
0
Ș