Fragmente

Fragmente

Oamenii și omenirea au încercuit pădurile,

iar noaptea s-a culcat pe mine oftând

ca o ursoaică bătrână fugărită de timp.

dorințele noastre sunt numai din pământ.

unii au început să înțeleagă, se măsoară pe ei înșiși,

nici lumea, nici vremea. deasupra e doar o lună plină,

fără nici o pretenție. sunt mulțumit...

de altfel, nu încep stelele ce strălucesc,

încep doar cele ce răsar, iar comportamentul meu nu e decât

o adaptare la potențialul meu.

bătrânii cu hainele lor vechi și primăvara

au îmbrăcat străzile goale. voi întoarceți mereu orașele acestea

ca pe niște ceasuri mecanice.

iar când arcurile vor slăbi de tot,

atunci oamenii și omenirea vor încercui și mai mult pădurile

și pădurile se vor întrepătrunde cu oamenii.

e mult praf pe străzi și niște oameni cu dorințe.

eu sunt bătrânii în hainele cărora se ascunde o lume mai veche. fără nici o pretenție. alte înțelesuri, alte imagini, alte amintiri.

stau ascunse în tivurile roase precum niște purici discreți,

destul de importanți.

bătrânii, misterioși, se dezbracă încet de hainele vechi –

așa preferă ei tranziția, mai detașați. și au auzit la tv

când s-a spus că revoluția română nu s-a terminat încă.

văd cum vine la adăpat patria, ca o vacă sfântă, numai

la marginea izlazului, numai în gâldane tulburate și pișate.

și toată noaptea rumegă gogoloaie de legi,

legată strâns de iesle.

și e frig.

eu mă țin relativ bine, doar cultură, niște pasiuni din fotbal,

plus alte salturi mai joase. din zece-n zece ani mă are fericirea

din pricina Craiovei.

pe geam nu mă uit, nu se vede nimic,

doar Codre trece singur în apus cu un cal de căpăstru

peste toată România voastră!

dar și peste el trece.

voi întoarceți mereu orașele acestea.

ca pe niște ceasuri mecanice.