Poezie
Timpuriu
...
3 min lectură·
Mediu
Timpuriu
Copilărește îți mai pot aprinde sânii –
artificii umede din sărbătoarea asta rece.
i-am găsit întâmplător,
ca pe niște nasturi albi
de la hainele nopții.
stăteau fără de impresii, rotunjimi discrete,
chiar întâmplătoare.
printre colțurile lumii răzbăteau cu o mișcare
în prezența acestui oraș plictisit de propriile culori.
în rest, puțină ploaie, puțin vânt și mai multe lumini,
multe fără rost. un noiembrie albanez.
în seara aia am avut răbdare mai mult decât
îmi îngăduia ea în acele clipe, nu știu dacă altădată
ar fi fost la fel.
sub rotunjimile despre care am făcut mai sus
poetică vorbire am găsit altele mai ample,
toate erau ca un câmp fantezist de flori.
pe toate le-aș strivi, să le ridic apoi, pe rând,
cu mare părere de rău. să le reconstitui,
să le pun după ureche fluierând, sau să șterg cu ele
gura coasei când e umedă de rouă.
dar și tu vei fi odată babă! hă, ce miracol greu închipuit!
în ziua aia unde îți vor mai fi bumbii
care te-au ferit să nu treci pe străzi
cu sufletul gol?
din siguranța ta, care lovește azi natura peste gură,
ce vei mai păstra? plus cele câteva visări din vremea
când ne-am cunoscut. eu îmi amintesc că ți-am spus atunci
că senzuala gură a naturii este groapa. groapa,
nu mormântul!
vei fi babă! ce miracol!
armătură din oase a unei sculpturi abstracte.
nicăieri expusă, dar numai atunci cu valoare.
vor fi buni cu tine
datorită unor politeți și convențiilor de orice fel.
toată trecerea vremii e ca și trecerea ta,
puțin mai însemnată însă.
și ea e un nasture la niște haine ale nopții,
și ea va fi o armătură...
ai trăit mereu cu ideea (și singură fiind, și când veneai
pe la mine) că trece ceva pe deasupra
și tot măsoară totul. nu trece nimic, tinerico,
pe deasupra, nici măcar timpul. noi doi trecem fără timp.
măsurăm numai trecerea noastră
și a tuturor celor pe care le-am aflat.
cu noi cum rămâne?, ai întrebat tu rezemându-ți bărbița.
doar atât! e la fel, o problemă de răbdare toată viața!
de asta eu țin să-ți strivesc acum toate rotunjimile,
apoi să le ridic ca pe niște flori, să măsor eu câmpul
și să fluier eu lumina din zori. e singura greșeală
pe care pot să o fac. și tu, și oamenii, mă interesați obligatoriu.
băăă, o să murim și n-o să mai putem visa...
am ajuns la voi pentru că am auzit că la masa voastră
mai sunt locuri libere.
002.005
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marius Marian Șolea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 418
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 55
- Actualizat
Cum sa citezi
Marius Marian Șolea. “Timpuriu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-marian-solea/poezie/109982/timpuriuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.