Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articolesociety
O statuie a Papei Ioan Paul al II-lea, în fața Casei Presei Libere...
Literatorul
3 min lectură·
Mediu
O statuie a Papei Ioan Paul al II-lea, în fața Casei Presei Libere...
Săptămâna trecută, Corneliu Vadim Tudor, președinte de onoare al PPRM, a făcut un anunț a cărui sinteză a rămas stabilită în titlu. Se știe că în existența recentă a acestui partid lovitura de imagine este deja o specialitate a casei, mai precis intenția. Efectul, până acum (ne-am luat această rezervă temporală cu scopul de a ne găsi indulgența necesară unui demers jurnalistic), nu știm cum, dar nu coincide niciodată cu momentul alegerilor... Pentru a compensa, probabil, o asemenea stare de lucruri, strategul partidului a înțeles că, pe lângă insistență, rapiditatea este și ea o cheie a succesului, de la calul mongol și până la golul olandez, trecând prin fregata nordică. Așa că, numai ce sculptorul Florin Codre a deschis gura, pentru eliberarea unui porumbel de culoare papală, la o discuție, ca simplă sugestie, președintele de onoare s-a și grăbit să așeze încă o temelie statuară în noua dimensiune culturală a partidului și a efectelor acestuia în cultura plastică a românilor.
Este o inițiativă de luat în discuție, mai ales că ziariștii, în drumul lor spre albul candid și radiant al monitoarelor, în unele cazuri poate chiar și inhibant, trecând mereu pe lângă monumentalul personaj, ar putea să fie mai spășiți și chiar ar fi posibil să înțeleagă corect acea referință teologică din testamentul remarcabilului suveran pontif, “Să nu vă fie frică!”
Iar faptul că trupul Papei Ioan Paul al II-lea era încă pe catafalc, atunci când la București i se previziona statuia, este doar un detaliu, o excepție de la o regulă, a lentorii spiritului nostru istoric.
Cunosc, sau cel puțin am auzit, că acest papă a contribuit la căderea comunismului, știu că ne-a vizitat țara, am aflat și că în Piața Presei Libere a fost amplasată, până nu de mult, statuia lui Lenin, totuși, undeva, în urma unui zâmbet doct, rămâne mirarea...
Fără a fi sculptor, deci fără a susține că eu voi face monumentul, propun încă o variantă a comerțului cu iluzii pe stoc: statuia lui George W. Bush, lângă stația meteorologică de pe Vârful Omu. Și el ne-a vizitat țara, iar tatăl lui a luptat, de asemenea, împotriva comunismului, fiul luptă și astăzi... Unde mai punem că în acea piață, unde ni s-a dat un sens istoric și unde am fost încurajați în stil american, a fost și ultimul discurs al lui Ceaușescu în calitate de conducător al forțelor armate? Inclusiv fuga...
Plus curcubeul de la vizita lui Bush! Ce?! Acelui entuziasm putem să-i găsim vreun cusur? El nu ar putea să ne rămână reper? Din aceste motive, care nu pot să fie socotite decât ca obiective, legătura cu statuia, cât și cu stația meteorologică, de altitudine, mi se pare a fi evidentă, realizabilă, sănătoasă. Iar legătura subtilă a românilor cu vremea ar putea să rămână sugerată, evidențiată, clarificată, cum doriți...
Literatorul, nr. 9-10 (61-62), 15 martie 2005
015.069
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marius Marian Șolea
- Tip
- Articole
- Cuvinte
- 484
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Marius Marian Șolea. “O statuie a Papei Ioan Paul al II-lea, în fața Casei Presei Libere....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2005/05/o-statuie-a-papei-ioan-paul-al-ii-lea-in-fata-casei-presei-libereComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

După ce Vadim s-a lepădat de Antonescu, a mai câștiga capital politic sau publicistic dând în el, cum fac Cârcotașii Primei TV, e cam același lucru cu a propune oportunist o statuie la Casa Scânteii pentru un papă în curs de beatificare.
De fapt, e firesc ca românii să ridice o statuie Papei Ioan Paul al II-lea, măcar din catolicism sau din impulsul unora de a trece la catolicism, dacă despre contribuția marelui polonez la căderea comunismului manualele școlare sau televiziunile n-au vorbit destul, încât bășcălia să nu mai fie posibilă.
Problema este că rândul acestei statui vine abia după ridicarea uneia pentru Soljenițîn, chiar pe soclul leninist, și a alteia pentru Gorbaciov, între Herăstrău și TVR, unde zâmbea cândva simpaticul călău Stalin.
A așeza alți ruși/sovietici pe aceste locuri de mare umilință națională este o demonstrație că uzăm de o libertate reală, este deci un mod de a exorciza marele rău al bolșevizării rezultate din faptul că am fost învinși în Războiul Sfânt.
Cu deosebire se cere a-i intimida pe șobolanii roșii înălțându-l imediat pe Soljenițîn pe soclu, înainte ca trecerea sa în nemurire să-l readucă în actualitatea mediatică occidentală.
România, ca țară nefondatoare UE, ar da în asemenea situație protocronistă o merituoasă lovitură de imagine.