Poezie

Iubire netrăită

2 min lectură·26 noiembrie 2012

Mediu

Oh, dulce poezie, cum le'ntelegi pe toate

Iubirile pe socluri tu poți a ridica,

Locuri ascunse'n suflet, și vise nevisate

Culori în vorbe simple tu știi a le picta.

De ce pe râuri repezi, la vale apa curge,

În stoluri, împreuna, păsări pe vânt plutesc,

Iar nemilosul timp, ca sângele se scurge

Din trupul meu în care, sufăr și iubesc.

Ce nu pot zice liber, în gând îți spun doar ție,

Când singur văd în gloata, ce'ncepe a orbi,

Când corpul meu e mort, și doar privirea vie,

Când îmi înghit cuvântul, și uit a mai vorbi.

Tu spui la toată lumea ce doruri am în mine

Că'n lumea asta mare, toate au un rost,

Și chiar de sunt citite, în grabă de oricine

Rămâi zădărnicie, o urmă a cea fost.

Zadarnice'ncercări, zadarnice iubiri,

Ascunse de perdeaua aceluiaș mister

Ce au rămas cu toate, doar în amintiri,

Legate între ele de'același izoter.

Și totuși ultim vers, un ultim glas,

Despre greșeala mea, iubire inutilă,

Ce mă'nsoțea tiranic, la fiecare pas,

Făra ca ea să poarte, nici măcar o vină.

Acum am înteles, o regulă prea simplă

Că reguli în război, și în iubire nu's

De'aș născoci idei sau iubiri de sub tâmplă

De nu vrea ea, declar, sunt veșnic un învins.

Așa mă prăbușesc, ireversibil sens,

Sfârșitul nesfârșit, greșeală negreșită,

În golul provocat de'un univers imens

Spre'o rară veșnicie, iubire netrăită.

Oh poezie tristă, cuprinzi tu ca o moartă,

Cu brațele-nghețate , sufletu-mi pustiu,

La pieptul tau Erato, îmi este a mea soartă

Doar mâna care scrie mai simte că sunt viu.

001.123

Marius Manole. “Iubire netrăită.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-manole/poezie/14018760/iubire-netraita

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.