Poezie
Oraș de luminițe
1 min lectură·
Mediu
Oraș de luminițe, văzut-ai tu odată
Iubire fără seamăn, ce sufletul îmi poartă,
Plimbat-am-o de mână, prin parcurile tale
Și îi șopteam în taină,pe'alei, sub felinare.
La semaforul străzii, cu trecerea înceată,
Pân' verde să se facă, o sărutam o dată
În mijlocul mulțimii, lumea ne uita
Că pentru noi culoarea sărutului conta.
În colțul cu'ntuneric, de cafenea uitată,
Simțit-am răsuflarea-i pe buze prima dată,
În palma ei găsit-a, obrazul meu pereche
Cu ochii ei dansat-am pe-o muzică mai veche.
La colț la florărie, stăteam minute'n șir,
Pierdut printre buchete, s-aleg măcar un fir,
Simțeam pe strada ei placerile'așteptării
Când apărea frumoasă, mă străbăteau fiorii.
În timpul ce trecut-a de când n-am mai vazuto
M-am înteles cu mine că-i bine c-am pierduto,
Iar astăzi la metrou, când pe scări ea urca,
Eu coboram în fugă, grăbit spre undeva.
Să'nghețe lumea toată, eu aș fi vrut, un pic,
Și dorul meu fierbinte, acolo să i-l zic,
Dar scările urcat-au, au dus-o pe'un alt drum,
Pe treptele-mi din suflet, se plimbă și acum.
00966
0