Poezie
Colt de cer
2 min lectură·
Mediu
De m-as scuza ca prostul ca nu e vina mea
As zice ca-i destinul si, soarta nu mai vrea
Regretele amare si-un suflet in declin,
Nu reusesc cu vorbe si cantec sa alin.
Daca as vrea sa sprijin a fruntii apasare
Pe sanul tau fierbinte, amarnica visare
As vrea sa uit, sa dorm, atunci cand sunt mai trist
Sa imi gasesc pierduta, dorinta sa exist.
Tu esti un tren ce lumea o'nconjoara
Eu sunt un calator care asteapta'n gara
Si fata mea cea trista, in palmele-mi o culc
Ca'n singura mea viata nu reusesc sa urc.
As fi putut prea lesne, in acest scurt popas
Sa leg a mea iubire, cu un inel ramas
Din zbuciumul sperantei, din zambete naive
Din razele de soare in noaptea mea captive.
Ai sa existi acolo, de-a pururi nepatata
Lumina sclipitoare pe bolta instelata
Cuprinsa de caldura, nedeslusit mister
Vei fi in al meu suflet, mereu un colt de cer.
Fiinta mea de carne greseste si te iarta
Ca-n viitorul subred n-o lasi crucea sa-si poarta
Sa nu crezi ca-i mustrare, doar nu m-ai inteles
Si de nu vrei, zadarnic vrea un univers.
Eu imi doresc sa fii, ceea ce nu mai esti
Sa imi strabati in noapte prin visuri si povesti.
Iar dimineata ochii-ti pe mine ma privesc
De nu se-ntampla-aceastea, nu vreau sa ma trezesc.
001.336
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marius Manole
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 223
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Marius Manole. “Colt de cer.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-manole/poezie/13996711/colt-de-cerComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.