Poezie
Închisoarea sufletului
1 min lectură·
Mediu
Cu sufletul
în închisoare
trist
și ars
de soarele zăbrelelor
și ud
de mucegaiul zidurilor,
în foame,
urzici ți-au dat,
în sete,
oțet pe buze au picurat,
sare
din lacrima ochilor Þi-ai luat.
Ne-ai învățat
Iubirea s-o luăm
din amar și acru,
s-o simțim
adânc, smerit
din vânturarea
peste chip
a “pișcăturilor”
pline de venin.
Și a trecut o zi
și dormi
în pat de rogojini…
Aștept
Lumina cea divină
să-mi umple Calea către Tine.
Îți mulțumesc !
023097
0
Calea către El își deschide porțile, numai după ce trecem prin catharsisul mântuirii, până atunci însă bâjbâim prin întuneric, împleticiți printre obstacole reale sau imaginare.
Simplu ca un gest.