Poezie
Piazza di Spagna
1 min lectură·
Mediu
noi eram pe scări în Piazza di Spagna
și un râu de oameni curgea
în fața ochilor noștri până în fântână
tu aveai genunchii aproape lipiți de piept
eu țineam fruntea ridicată spre cer
și soarele din iunie îmi acoperea chipul
cu prima bronzare
Nu ne rămâne decât să plângem
ai spus
Sau să râdem
te-am contrazis
și mi-am amintit că nu am plâns
niciodată când am pierdut pe cineva
mi-am imaginat mereu că
toți au ajuns într-un loc mai bun
cu persoane mai bune
și atunci de ce aș plânge
am fost fericit pentru ei
și în sufletul meu intra soarele
și îmi lumina coastele
și umbrele evadau din mine
până pe palatele din jurul nostru
Dacă am fi sinceri
ce ne-am spune la final
m-ai întrebat
nu am știut să-ți răspund
și ai considerat că nu mai aveam
nimic să ne spunem
atunci când te-ai ridicat
și te-ai pierdut într-un cârd de spanioli
pe care i-am înjurat
de parcă te răpiseră înainte să-ți spun
ceea ce voiam să spun
dacă aș fi fost sincer
Nu mă uita
021.706
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marius Constantin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 179
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Marius Constantin. “Piazza di Spagna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-constantin-0062148/poezie/14177098/piazza-di-spagnaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MC
@Bogdan Mulțumesc frumos! Asta am încercat, să construiesc un discurs al meu, care să rămână în mintea cititorului. Mă bucur dacă am reușit :)
0
„și te-ai pierdut într-un cârd de spanioli
pe care i-am înjurat„
Aici am înțeles că discursul tău are ceva special, numai al tău!
Felicitări.