Poezie
Homo ludicus
1 min lectură·
Mediu
Vad un copil ce rade
neostenit
si-mi descreteste si mie
ridurile sufletului;
E o minune ce m-alunga
din deriva mortii;
mi-e dor sa vina iar
soarele care-a murit candva
si care,cu lumina lui,
putea sa faca pruncii mici sa creasca.
Sunt anacronic,
pe un petic de prezent,
eu,si in fata,un copil razand,
de mine si de lume
cu nevinovatie;
eu ma predau acelui ras zglobiu,
las la o parte rautatea,durerea,spaima
si partea neagra din copilaria mea;
ma regasesc in palmele acelea mici,
in rasul lui,
in pletele lui blonde
si plang cu lacrimi de cristal
copilaria mea nefericita.
dar,poate ca acel copil sunt eu
si mi-am recapatat din cer surasul
002.321
0