Poezie
Ex morte vita...
1 min lectură·
Mediu
Când te privesc mă dor
Încheiturile sufletului intuit
De o inimă de homunculus scăpat
Din alambicul unui faustian ego
Ce mă conjură să nu rostesc formula
Misterului ontic si deja desuet
Ce vrea, vrea la infinit să- mi deceleze
Calea, adevărul și viața
Acum, cand m- am înecat cu crucea
Făcută in grabă cu limba
Când am văzut că și tu poți iubi
Dar, doar atât...
Căci o mimoză pudică
Se sărută la nesfârșit
Și, poate, într-un târziu
Când reculul frunzelor sale
Se va fi oprit
Voi răni o lacrimă
Și, plin de sare voi părăsi
Ocna angoasată și fantasmagorică
A unei lumi amnezice
Ce- mi răneste neuronul epilog
Care nu mai poate face sinapsă
Decât cu providența...
001521
0