Marius Andreescu

Ce s-a făcut, e bun făcut, Nimic nu schimbi din ce-a trecut. Orice durere sau regret, Doar roade sufletul, încet. Învață deci din tot ce-a fost, Vei da trecutului un rost. Lucrează pentru ce-o să

E zi de toamnă, chiar frumoasă Iar via trebuie culeasă Mi-e dor de tine dar mă duc Cu drag de treabă să m-apuc. Strâng un ciorchine, încă unul, Îmi zboară gândul ca nebunul, Și tot visez, și tot

Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege! Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege. Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce Astfel, orișice durere s-ar spăla-n

Hei omule, ia seama, lumea-i aproape gata Când va fi pusă-n mâna prostimii judecata. Când va fi-nțelepciunea trădată pentru bani Și scânteieri de-o clipă, slăvite de... gâscani. Când vei vedea

Ca un dar Dulce-amar, Mi-au picat Dintr-o dat, Dulci cuvinte În minte. Și, încet, Cât te-aștept, Le adun Și le pun Într-o șoaptă Fierbinte, Ce te-atinge ușor Și îți spune: te-ador Talisman

E atât de frumoasă ziua ce vine Din simplul motiv că începe cu tine Tu ești al meu înger, o rază de soare Tu ești a iubirii prea dulce chemare Ești ploaia de vară ce-n inimi s-așterne Ș-a lunei

Ce dulce e ispita Buzelor tale, Ca două petale De trandafir, Ca un elixir Al vieții, Ca un strop Din roua dimineții. Ce dulce îmbiere Gustul de miere Al buzelor tale, Fierbinte chemare În adânca

Trăiam astă dimineață clipe magice, divine Când, privind în pat, alături, erai dragă, lângă mine: Minunată, uimitoare, cum ști tu să fi mereu, Ca o floare de gingașă tu, dormeai pe pieptul meu. Îmi

Ia seama-nțeleptul, nu lucră-ntr-o doară Alege cu grijă timp, treabă și loc: El sania-și face, cât timp este vară Iar iarna când vine... o pune pe foc...

Cât vreau să îți mărturisesc Ce simt când îmi colinzi prin gând, Dar când privirea-ți întâlnesc, De mine vorbele se-ascund. De-atunci, de când te-am cunoscut, Îmi tulburi mintea și simțirea Iar

Azi, mi-a venit așa deodată, Cu foc să te îmbrățișez, Dar, ești departe și-ți creez, O rimă doar, îmbrățișată. Și, ți-o trimit ca-ntr-o scrisoare, Pe-o tristă aripă de vânt, Când îți va coborâ în

- Iubito, câte "bunuri" ai! Tu, ești ca o căsuță-n rai: Sunt ochii tăi, fermecători, Ferestre spre ai zilei zori; Îmi pare pieptul tău, cel plin, Ca un balcon cu flori de crin. - Iubitule, ești

O lacrimă pică și alta apare. Le prinde pământul într-o-mbrățișare Și cu un sărut el le pune-n culori, Apoi le transformă-n petale de flori. Sunt catifelate petale de șoapte, Cu umbre de dor tainic

Hai vino iubire și ia-mă de mână Hai vino și-n brațe mă strânge, Căci noaptea mi-e tristă, e goală și plânge, Din negri-i ochi pică reci lacrimi de sânge Și-i nemângâiată de lună. Hai, vino iubire

Ne-arată sfântul Eminescu, în cea de-a cincea lui scrisoare, Puterea ce-o are femeia, să te ridice sau, coboare. Ne-arată sfântul Eminescu, și-n nestematul lui luceafăr, Cum te distruge chiar femeia,

Ești noaptea mea de patimi și speranță Întunecată zână cu ochi verzi. Zeița-n care merită să crezi, Misterul ce dă vieții importanță. E noapte iar și iar renasc prin tine. Ne mângâie suav o șoapt-a

Azi îți trimit dragostea mea Și te invit la o cafea Amară-n faptul dimineții, Ca tu să simți dulceața vieții. Și-un strop de dulce-n ea să fie, Să simți mai multă bucurie. Și-am să pun ceașca cât

Iar plâng norii. Măi, să fie! Las' că plâng de bucurie... Te gândeai să pleci la treabă? Stai că nu e nici o grabă! Pe o vreme-așa ploioasă, Bine e să stai în casă, O cafea să bei, gustoasă, Cu

După multe vorbe spuse iar și iar, Ai venit vecină să bem un pahar. Iată-ne acuma la o țuică mică, Ce-mi place și mie și la vecinică. - Hai noroc vecină! Ce mai zici că faci? Că mereu pe mine