Marinescu Victor
Verificat@marinescu-victor
„cont suspendat temporar, până la următoarele cuvinte+că iubesc fraților”
02-06-1969 (Lebedei nr.21, Bucuresti) Ceva despre drepturile de proprietate intelectuala: inainte sa dai clic dreapta-copy-paste, gandeste-te bine daca merita sa te minti singur. mai bine scrie-mi si poate te ajut. flesmar@yahoo.com https://levmallev.wordpress.com/
Pe textul:
„credeam că vremea e de vină" de Marinescu Victor
citez: "păcat că nu toți știu să citească printre rânduri."
eu am o alta parere, pentru ca de citit printre, nu cred ca nu stiu sa citeasca, ar fi prea de tot pentru un epigramist. mai degraba au fost invatati ce sa citeasca si ce nu.
oricum, in ambele situatii e destul de groasa treaba.
imi pare rau sa vad oameni in felul asta. pacat!
Pe textul:
„Acarul Păun" de milos petru
Pe textul:
„colțul poemelor perfecte" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„ce se întâmplă și cu oamenii ăștia " de Marinescu Victor
Pe textul:
„de ce sună atât de bine " de Marinescu Victor
si doamna Nache nu va inmuiati. nu vreau sa cred ca intentionati sa dati doar bine precum se aranjeaza aia inainte sa dea bine pe sticla.
va urez o zi linistita si plina de senzatii!
Pe textul:
„Femeile lui Bukowski" de Sveduneac Carmen
Pe textul:
„Femeile lui Bukowski" de Sveduneac Carmen
Pe textul:
„Femeile lui Bukowski" de Sveduneac Carmen
Pe textul:
„sfârșitul poemului" de Marinescu Victor
Pe textul:
„continuarea poemului" de Marinescu Victor
Pe textul:
„continuarea poemului" de Marinescu Victor
Ioana, cam asa aratam chiar daca uneori nu ne place. sa stii ca in poemul asta poti sa bagi si moartea. tot cam asa arata:) multumesc
Alexandra, p-asta asa am simtit-o, desi eu le cam fac dure deobicei. multumesc :)
Alina, moarte ai zis bine moarte. da da da ea e. :) si cred ca du-te dracului e injuratura.:)
Pe textul:
„Dead silence 2" de Marinescu Victor
RecomandatPe textul:
„Dead silence? " de Marinescu Victor
nu e nimic imposibil acum nici măcar
uciderea lunii
/care simulează plânsul de nou-născut/
e ziua în care îmi strâng patriile într-o valiză
ce cuprinde doar 30 de kilograme
iar cea de mână 10 kilograme de ură
necesară conviețuirii mele cu neantul
e o bătaie crâncenă aici pentru
petele de sânge și de lumină
/nimeni nu dă nimic pe cenușa copacilor/
e ziua în care îmi smulg rădăcinile
și plec definitiv în brațele unui infinit strigăt...
dupa cum observi cele doua versuri sunt taiate. si nu pentru ca nu s-ar potrivi, dar privind in jur este evident ca suntem in stare de orice si ca nici macar plansul lunii nu ne mai impresioneaza. de fapt doar plansul. am sa fortez putin si am sa spun ca plansul a devenit in ultimii douazeci de ani, ca sa nu spun mai mult, un kitsch. nu mai e plansul ala curat de alta data cand oamenii in esenta erau sanatosi. dupa cum vezi in jurul tau si mai ales prin filme, in ultimul timp se promoveaza agresiv omul perfect. plansul a devenit un clinchet de metale pretioase sau mai putin pretioase, pentru a se vinde. nu fiare sau mai stiu eu ce ar putea fi ieftin si care ar putea deteriora imaginea pe care am sa o aduc in discutie cu versul urmator. in concluzie plansul din zilele noastre e rezultatul unei involutii spirituale si nu a unei evolutii cum ni se sugereaza. Ok.
urmatorul vers taiat are cenusa copacilor in el. e cam acelasi lucru ca la plans…care copaci?/ iar cenusa e peste tot. e foarte adevarat ca eu as putea sa te vad, tu, ai putea sa ma vezi daca ne-am intalni, dar oare ce vom vedea. nu cumva un produs al aceleiasi involutii care tine de marketing? In realitate noi suntem cenusa, iar ceea ce vad cand te privesc si cand ma privesc, este doar ceea ce am fost educati sa vedem si nimic altceva. sa nu crezi ca acum nu ar trebui sa mai plangem cand distrugem copacii…e o stare si e de inteles, numai ca ar trebui constientizam inainte sa facem un rau. dar sa ne intoarcem la cele doua vresuri care ar putea foarte bine sa lipseasca. nu spun ca nu sunt bune, dar foloseste-le intr-un alt context, intr-o alta stare. pentru ca aici fura din puterea mesajului, din furia ta, din tristetea ta din nevoia ta. uite cum ar arata fara:
nu e nimic imposibil acum nici măcar
uciderea lunii
e ziua în care îmi strâng patriile într-o valiză
ce cuprinde doar 30 de kilograme
iar cea de mână 10 kilograme de ură
necesară conviețuirii mele cu neantul
e o bătaie crâncenă aici pentru
petele de sânge și de lumină
e ziua în care îmi smulg rădăcinile
și plec definitiv în brațele unui infinit strigăt...
si sa inchei.
poemul asta
pentru a plange
pentru a vedea
sa fac ceva
sa nu se mai moara
in jurul meu.
Pe textul:
„voiaj" de Djamal Mahmoud
Pe textul:
„în loc de rămas bun" de Victor Ciobanu
