Poezie

2037

1 min lectură·15 noiembrie 2012

Mediu

stau pe scaunul meu

în bucătaria mea

și fumez.

unde ne sunt femeile?

peste tot vezi bărbați cu coaiele,

cu pulile lor ca taurii

care se bagă unul într-altul

cum se bagă unul într-altul dinții și scrâșnesc:

unde ne sunt femeile?

ultima pe care am văzut-o,

a fost cu mult timp în urmă

în bucătăria mea.

fumam aceleași țigări pe care le fumez și acum

și cred că era nebună de a venit așa,

fără să fiu pregătit…pfu

pe scaunul meu în bucătăria mea

și au trecut douăzecișiceva de ani

douăzecișiceva de ani

și pun degetele

și aproximez,

îmi aleg felul dintr-o mie de alte feluri.

si iată cum mi se face iar inima, mâinile

și din mâinile astea iată o moarte!

și nu știu cum să o încep

pentru că au început-o atâția cu gurile lor…

să mi se întâmple într-o dimineață.

să fie ceva simplu,

ca acum.

001.463

Marinescu Victor. “2037.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marinescu-victor/poezie/14018063/2037

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.