Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

într-o lumină expandată, cucurigule

2 min lectură·
Mediu
Afară e o zi liniștită. la radio nimic nu pare să fie altfel și pe nu știu care post se repetă cele două cuvinte. de ce dracului două și nu unul sau niciunul!? de ce dracului nu e scris într-o carte și pe urmă lovește-mă în fața și iar, și iar…iubește-mă așa ce pula mea! stau întins pe spate. toți o fac. cu mâinile în buzunare să nu îmi distragă altceva atenția, să nu uit că stau întins pe spate când spun: în Pula Mea, e chiar ok! din când în când îmi mut fața din stânga în dreapta, îmi mut fața din stânga în dreapta, buzele dintr-o parte în alta sunt fericit, pentru că mi se potrivește cel mai bine…Ooo-key! zicrotund. stau întins pe spate și ce dacă nu mă aud vecinii, ce dacă dau pe porno și mă fut sau nu mă fut, am nevoie de orice se repetă. e okey să te rogi și la tine acasă.
After all, often the most unique, beautiful or revolutionary things go against the norm

dar Mama, când te-am născut, te-am luat în brațe și am știut că e o greșeală. pentru că nu aveam nevoie de cuvinte și tu îmi vorbeai într-una despre una și alta, degeaba încercam să-ți spun ca nu asa se începe, dar până la urmă e ok și să uiți.

It took some time to get under my skin, but she has really matured

[e un păianjen în colțul ăla
și nu e greu,
pentru că si eu zămbesc.

oricum nu mai contează]
001.976
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
257
Citire
2 min
Versuri
8
Actualizat

Cum sa citezi

Marinescu Victor. “într-o lumină expandată, cucurigule.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marinescu-victor/poezie/13963950/intr-o-lumina-expandata-cucurigule

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.