vorbesc despre lucruri care se întâmplă și o fac cât mai simplu

.

Mama a urlat când m-a făcut. Oare i-o fi spus cineva, taci femeie, taci, ce dracului sau domnul Lăzărescu când s-a dus la spital, chiar a murit!? de fapt ce vreau să spun, e ca aș fi băgat o scenă cu unii în prim plan , să moară domnul Lăzărescu, să moară! și apoi să fluiere pentru că așa vor, pentru că viața lor e de căcat. Iar în pauză, niște imagini alb-negru cu oameni unul peste altul, oameni care mor goi, labagii, homosexuali, heterosexuali, pedofili, zoofili, abstinenți și pe unul care recită poezii, pentru că mamele noastre mor de foame și degeaba le dăm bonuri, doctori, o zi două pe săptămână, mama am venit, esti bine?...ne urcăm în avioane, trenuri, mașini, motociclete, biciclete, ne așezăm la fereastră, pe bancheta din spate ne futem, sex oral, îmi place să dau peste față, dar asta mă privește și nu pot să împart, auzi!? nu pot să împart.

Mama! da’ unde-i tata!? unde-s jucăriile mele? lucrurile astea nu se fut.

e ca și cum ți-ai da jos pantalonii, ciorapii, haina cravata, cămașa, chiloții, te uiți la ceas până nu se mai întâmplă nimic și când te aștepți mai puțin, încep iar.