Monera

de peste tot priviri tăcute adună noaptea în jur uitasem că ai bezna în sânge înghesuiam un pitic în gaura cheii crezând că doar eu știu inima ta îmi otrăveste liniștea mă așezi punct în alb scămoșat spre gurile copiilor tăi într-un colț două bufnițe alungite își pregătesc spaima să îmi alunge moartea