Suflare

e ca și cum rătăcit într-o vale desculț pământul are miros de toamnă când mă uit urma pare cuprinsă de apropriere apoi se lungește lipsită de viață pare doar un perete lucind depărtări oamenii încarcă căruțe cu fân tac prin mine șoapte reci mă gonesc din poartă în poartă o casă albă îmi lipește privirea e ca și cum a fost lovită de nevăzut norul din juru-i nemișcat în rest culoare până-n-năuntru prin dreptul ei merg aproape din ce în ce și mâine să-i fiu mai adânc să-i rămân