Eu, tu și bicicleta

bicicleta părăsită sprijină aceeași casă se uită la mine stricată știu că am întârziat câteva lumi privirile ei mă omoară cât îți seamănă uneori ți-am luat flori dar am ajuns în stradă la fel și ele albe speriate se ascund în fustele țigăncilor tăcute privesc în sus din când în când își strunesc puradeii să nu mai țipe aș țipa eu să alung tăcerea ta privirile lor în colțul străzii parcă ieșit din zi cerșetorul își scârțâie violoncelul vrăbiile stau înșirate pe pervaz se leagană așa dintr-o parte în alta stau și mă uit doar mă uit țigăncile vor să-mi ghicească tu n-ai mai apărut bicicleta se uită și ea îi lipsește o roată