Când se înnoadă prânzul

într-o amiază am închis telefonul nu știu de ce dar era pentru ultima oară rămas cu brațele întinse în nemișcare întâlnesc doar teamă și piatră încep din glezne ocnașe și-mi urcă tot sângele spre piept e liniște în jur juri că sunt un alcatraz al sinelui într-o grădină cu pietre în loc de gratii încă mă întreb de ce adună și tot adună căci sunt atât de mic mă uit în jos picioarele sprijină un munte de piatră daca ai trece prin mine poate voi cădea ca zidul berlinului între brațe tu să te ridici pe vârfuri până departe iar eu să mă cațăr pietricele în inima ta cu brațele întinse ca un iubit și toate să se întâmple într-o amiază