Tresărire

poemul tau imi vorbeste despre efemer (\"eu\" si \"tu\" par doar instrumente ce asigura o continuitate prin nasterea altor individualitati)... si abordeaza intr-un fel foarte interesant problema multiplicitatii, diferentierii fiintarii...exista aici interpretarea unui mental foarte rafinat, pe care chiar il pretuiesc...dar... pana unde poate sa ajunga izvorul cunoasterii din noi?...si oare nu cumva privirea ni se schimba (imbogateste) cu fiecare nou pas?...si nu suntem supusi pericolului de a sta pe loc (de a ne opri cautarea) pornind de la modele(exemple) exterioare mai mult sau mai putin impuse?...

,,am ieșit unul din altul bărbat și femeie,,
mitul banchetului redat ca o ,,tresărire,,
,,nu aveam atîtea miini,,- regretul că uneori suntem mai mult pe dinafară decît în interiorul sufletelor noastre.
cu sinceritate,

Ioana, izvorul cunoasterii nu poate ajunge mai departe de langa suflet si daca maine se va afla ca nu oamenii au suflet, ci sufletul are oameni, atunci nu ne ramane decat sa-i aflam inima si astfel ajungem noi la izvor. cine stie, poate ca asa se si intampla si cand trecem pe langa el privirea se schimba cu fiecare aproape pas. de a sta pe loc nu cred ca este cazul, eventual ne indepartam urmand exemple pana spre margini. multumesc pentru semn si pentru intrebari! mi-a facut placere sa raspund, chiar daca poate nu asteptai raspunsurile. te mai astept!

Cezara, mi-a placut mult cum ai interpretat versurile. te astept la fel si maine! iti multumesc pentru semn!

victor

multumesc pentru raspunsuri...aflarea la care te referi se desfasoara in spatiul unor concepte clar definite, gen suflet, oameni etc...eu ma refeream (bineinteles, folosindu-ma tot de concepte) la posibilitatea unei aflari ce *inghite* gandul, trece dincolo de el (dar nu spre necunoastere ci intr-o alta etapa infinit superioara ce pastreaza \"acumularile\" de pana atunci)...cred ca oamenii nu au suflet si nici sufletul nu are oameni...decat pana la un punct...ma gandeam la o depasire permanenta a propriilor noastre margini (ce-si au sensul lor)...si la necesitatea unei deschideri permanente fata de *universurile, inca nedescoperite, din noi)...s-ar putea sa gresesc dar, dincolo de cuvinte (mai mult intuitiv) simt intentia definirii unor limite in poemul tau, limite ce apar simultan cu frumusetea pe care o prinzi in cuvinte ...