Cotorul cuvintelor

oamenii cu sânge culcat nu au degetele grăbite cateodată mă întreb dacă sufletul este neîntrerupt sau un cuget al înaltului poate doar o linie un punct * o femeie înșiră lumină pe străzi cei ce s-au împiedicat se apleacă peste inimi povești sunt doar un copil al amintirilor cu sufletul grăbit de săvărșire printre copii * ghemuită o armonică încrețește vântul alungă liniștea fumegândă cine ar fi crezut creta se adună colorat de prin buzunarele lui Tisminienschi alunecă pe tâmpla nopții în fiecare zi de lume nouă * din când în când nechezatul zorilor trezește în fugă cerul ascund urma prevestitorului