Cu flori roșii-purpurii

eram într-o poză alb-negru de vreun an și ceva întins pe burtă gustam din degete pe săturate când nu îmi ajungeau urlam după altele se vânturau prin fața mea răsfirate trosnind nu-mi erau pe de-a-ntregul trăgeam de ele doar ale lor lungi pe atunci nu știam credeam că toate mâinile sunt ale mele și trebuie să le țin pe aproape să pot zbura dezamăgit am îmbrățișat lumea cu doar două m-am trezit în picioare de atunci merg cu degetele prin suflete lungi sau scurte aspre moi toate sunt întoarse pe dos degetele mele se pun singure pe rană dar nu se pot opri se întind prin toți și toate mirosind urât într-o zi am să le spăl să se întoarcă în mine mâinile inimii degetele mele să nu ma mai doară prin oameni