Marina Samoila

Maestre, maiastra!

Indrazneala-mi iarta:
\".....
și ia-mă de mână sub a lunii coasă
găsim împreună un drum spre acasă

dar glasul mi-e șoaptă zadarnic te strig
și pasul mi-e șubred și toate mă ning\"

Si steaua, armura vicleana, caci sub neaua aceasta eu ranile-mi ling!
Si mi-e frig si mi-e frig!

Pentru ca e de trei stele!
Si pentru ca apreciez subtilitatea inocentei mascate in teribilism. Si pentru ca are mai multe trimiteri sugerate decat versuri. Si pentru ca imi place mult. Si pentru ca n-as vrea sa crezi ca e vorba de incercare de reciprocitate, rogu-te schimba \"intr-aceste\" cu \"intre aceste\" si reciteste:
\"Tu unde ești,iubito, între aceste degete
întinse-n ceruri dornice fără să pregete?
Lasă. Versuri copoi am pus pe urma ta.\"

Doliu alb sa ninga peste site, asa cum spui, Mihai,
Sa citim poeziile ei si maine, cum bine ne povatuiesti Oriana,
Sa aprindem lumanari si sa spunem o rugaciune pentru ca sufletul ei sa treaca in zbor vama,
Sa facem ca lumina din sufletul ei, picurata in poezii si precis redata generos Universului (numai ca noi nu stim, doar presimtim) sa se ingemaneze si cu lumina tiparului- imortalizare care pentru noi, cat suntem aici si deci muritori, inseamna un omagiu. Da, Geta si eu sustin ideea ta, cu capul plecat a neputinta de a face altceva.

Citesc in goana si promit sa revin chiar azi.
Ce dar poate fi mai frumos decat cuvintele Adinei catre Oriana? Poate doar poeziile Orianei pentru noi toti.

Abia astept sa revin si sa citesc pe indelete.

Scuze, am papat un cuvant:

Jonathan Livingston Pescarus
te zaresc
intinerit fior
izbindu-te de intuneric
ca de un val urias
care te prabuseste in zbor.

Tocmai am scris un comentariu la aceasta poezie, dar s-a evaporat.
Reiau si-ti spun, Ioana, ca desi am citit poezia demult si mi-am propus sa revin, n-am facut-o. Abia acum, indemnata de instelata \"2in1\", care mi-a placut foarte mult, am recitit cateva din versurile tale si ma opresc in acest loc pentru ca JLP inseamna foarte mult pentru mine dar si pentru ca gasesc aceste doua poezii ca avand un acelasi filon filosofic.
Cerandu-mi iertare, re-nuantez cateva din versurile tale cu credinta ca o fac in acord cu spiritul si mesajul lui JLP:
.....
voi aduce cu mine
visul neinvins
si o parte tarzie
de suflet incins
intr-un zbor neoprit
si firesc.
Jonathan Livingston Pescarus
te zaresc
intinerind
izbindu-te de intuneric
ca de un val urias
care te prabuseste in zbor.

Da, da. Prima strofa e preferata mea:
calaret al ploii, calaret al timpului
in-vers .
Din cauza sonoritatii, dar nu numai, (trebuie sa mai fie o speranta!), parca as indulci putin :\"a mai tocit/din muchii/a mai tocit/ din sens\"
Si apoi, mai da o sansa vietii, de care ne vindecam o singura data (si nici atunci daca suntem crestini):
\"m-am vindecat
tot rumegand
povesti
de inorogi
de intelesuri
si de lume
incat acum
cu ploaia doar
mai poti
sa ma gasesti\"

Iarta-ma ca am intrat iar nedescaltata!

Imi place, dar as modifica doua mici \"asperitati\" ce tin de muzica si nu de sens:\"mai tăcută\", \"contemplă\" .
Curge frumos si amarui poemul tau, chiar daca titlul insista sa induca seninatatea si sa bagatelizeze un final presimtit, de care ne temem.
Dar sunt si prefete, care de cute nu tin seama. Si ele sunt un fel de \"poate\" cu care sa inceapa o alt fel de carte.

E o sfasiere pe care aparenta impacare nu o poate disimula. Popular se spune ca daca te tai acum nu mai curge sange.
Doare fizic aceasta explozie a resemnarii in Universul departat si apropiat deopotriva.
Este maiastra pasarea versului tau si trimite cuvantul \"precum in Cer asa si pe Pamant\".

...\"ramai unde te viseaza plecarea\"

Felicitari si din partea mea! Si la cat mai multe volume!
Din pacate Iasiul pare la fel de departe ca NY...
M-as bucura sa fiu la bis-ul din Bucuresti, bine inteles cu voia ta!
Ma inscriu (nu virtual) pentru un exemplar.

Ti-am citit mai multe dintre poezii si ma surprinde valoarea lor inegala. Senzatia mea e ca parca esti doi. Poate ca la unele zabovesti mai mult, iar pe altele te grabesti sa le inscrii.
E o febra buna in cateva poezii care mi-au placut, ca si aceasta.
Mesajul mi se pare curajos si profund si forma induce intenmsitatea trairii.
Ti-as sugera sa elimini formele populare, care se regasesc stinghere in aceasta poezie (inlocuindu-le cu: m-ar intreba, fiul tau, ar intreba ) si sa optezi intre \"spunem\" si \"raspundem\".
Finalul mi-ar fi placut sa reia ideea esentiala ca indemn si disociere de \"noi\" care doar ne dorim \"sa spargem ale lucrurilor nume\", ceva in genul :
\"tu sa rostesti noile nume\". Fireste e doar o parere.
Succes!

...si pentru ca pe unii bobarnacele-i ajuta. Multam.

...pentru ca trebuia sa fi avut mai multa rabdare.

Camelia, Ghiocel, crissty80, costel - martori vazuti ai indoielii mele - va multumesc pentru popas. Florile de cires va ninga cu lumina !

P.S. costel, cireasa gandului meu cand am scris era chiar salcie. Daca te-am facut sa-i simti si tu gustul, as zice ca e bine. E o impartasire. Contra sufocatului am incercat sa rescriu finalul. Oare am reusit?

Nu, nu. In inima ramane. Asculta-ma pe mine, devii dependent. Nici gazda, nici parazit. Doar prezent alaturi de ea, doamna Poezia, cum bine zicea un poet drag mie.

magule, din inima in inima lumina calatoreste de cand lumea. sa tot fie mii si mii de ani de cand stelele se fugareau prin iarba cerului si se odihneau pe geana ingandurata.
eu , la Olanesti am mangaiat primii licurici si i-am pus intr-un borcan de mustar, acoperit cu hartie de ziar gaurita si i-am ascuns sub perna sa-mi licareasca visele, iar dimineata am plans cand i-am gasit cenusii, fara stralucire. mama m-a mangaiat spunandu-mi ca ei de buna voie au dezbracat hainuta de sarbatoare si si-au pus pijamaua, dar ca negresit seara vor fi iar stralucitori.
si mama are intotdeauna dreptate, mai ales cand ce spune ea te alina. asa ca de atunci cred ca toti gandaceii sunt licurici in pijama.
si povestea ta si a mamei mele au in comun iubirea.
si-ti multumesc, cu genele ingandurate de multime de licurici. eu mai tin minte!

\"Mi-e tristete si mila...\" sa vad cum cei ce iubesc locul asta il parasesc
\"datorita unor motive\".
Daca ai venit si ai ramas si iubesti locul asta, eu cred ca trebuie sa-l accepti cu bune si rele. Sau sa incerci sa-l faci mai bun.
Ca sa iti creasca aripi la tample trebuie sa te perfectionezi la toate felurile de zbor, nu de fuga!
Zboara inapoi!

Michel, stii ce bucurie imi face apelativul \"Licorna zburatoare\"! Predestinarea numelui meu (Marina) sau o viata anterioara ca alga sau delfin, ma fac sa am o relatie speciala cu marea si aripile ei - pescarusii. Dupa ce am citit prima data Pescarusul Jonathan Livingston am simtit o exaltare urmata de o neliniste care nu m-au parasit pana nu am tradus cartea, bantuidu-ma apoi la rastimpuri pana cand am postat-o pe poezie.ro, revenind de cate ori vedeam cat de incet urca numarul celor care au vizitat textul.Prin februarie cred (poate un presentiment a ceea ce avea sa urmeze) am inscris chiar eu un comentariu-invitatie sub traducerea Pescarusului. Si am avut bucuria unor cititori care au fost incantati de intalnirea cu acest text.
Acum doua zile, cand \"m-am ciocnit\" cu cartea publicata la Humanitas am simtit o rasucire inauntru, un zbor in picaj ca atunci cand Jonathan abia se deslusea prabusindu-se in mare. Dar el avea puterea sa o ia de la capat! Pentru mine a fost nevoie de o descarcare \"in eter\" pentru a incerca sa continui „sa zbor”.

Sorin-mesajul tau echilibrat m-a facut sa ma rusinez de \"explozia\" mea. Si m-a ajutat sa ma distantez un pic si sa privesc zbuciumul meu mai la rece. Cred ca ai dreptate.
Dreptatea filosofului dar nu a inteleptului. Care ar fi diferenta? Imaginatia, dorinta si putinta de a te pune in locul celuilalt.

Pan- m-am ghemuit cand verdictul de care spui mi-a fost trimis. Cu tristete si apoi cu senzatia (de care ma rusinez acum) ca sunt demodata, ca ceea ce eu consider valoros este de aruncat. Cred ca aceasta intensa descumpanire, pe care mi-a provocat-o la vremea lui verdictul, a facut ca reactia mea la negarea evidenta a acelui verdict sa fie atat de puternica. Si am mai facut o greseala - in scrisoarea din 2001 trimisa la Humanitas am afirmat ca nu am nici o pretentie materiala in cazul publicarii traducerii. Stupid - cine poate pune pret pe ceva ce tu dai pe gratis? Ce este gratis e pentru foarte multi (din pacate) ori suspect ori fara valoare!
E o lectie pe care simt ca nu o voi putea invata. E prea tarziu si e bine ca e asa.
Si dragostea si bucuria impartasirii si nevoia de a darui si de a scrie - le tin pe noptiera de la capul patului!

Epigramist-poate mi-ar fi prins bine o epigrama de-a ta ca sa pot si zambi in zbor.

Va multumesc fiecaruia in parte pentru urma gandului vostru lasata sub text si pentru ca astfel ma ajutati sa zbor mai departe.

Interesanta ipostaza a doamnei Poezia.
Dar \"danseaza\" la distanta mica nu e \"prea bine\". Poate descoperi altceva care sa-ti sustina gelozia. se lasa imbratisata?)
Poti sa-mi raspunzi cu ironie:
Lasati-mi doamna doamna in pace!
Si eu nu ma las, caci imi place
Poezia ta.

Cat ma bucur ca ati citit si ati zabovit sa comentati.
Alma, despre corpurile noastre se spune ca ar fi mai multe. Unii din noi le simt, altii le banuie, altii ne imbracam in haine de cuvinte si ne dezbracam in poezie.
motzoaca, voi corecta inversiunea, ai dreptate. Alb astru ? Nici eu nu sunt sigura ca transmite ce simt, dar e o scanteie acolo, in tampla, care
se-ntampla la junghiul amintirii. Nu m-am priceput s-o spun mai bine, dar o simt. O, cum o mai simt in intamplarea primaverii iernii mele.
Trandafiras, mereu am o emotie scriindu-ti pseudonimul. Una placuta. Ma bucura imaginea evocata de tine si trezita, sper eu, de randurile mele.
Va multumesc.
P.S. dictionar - temple (engl)=templu dar si tampla.