Poezie
Nasul statuilor
1 min lectură·
Mediu
Hohotul meu de râs unde e ?
Mai știi ?
Eram o pasăre de cer înalt
Cu râsul învoalându-mi
Albul aripilor.
De sus,
Grijile deveneau mici de tot
Proiectate în sistemul de referință
Al viselor.
Tu știi
Hohotul meu de râs unde e ?
Sunt pasăre de colivie pe pământ
Cu o pânză murdară și udă atârnată
In locul aripilor.
M-ai zăvorât în sistemul de referință
Al grijilor.
Mi-ai amuțit râsul și iubirea de zbor
Așa cum, Domnule Timp, tocești mai întâi
Nasul statuilor.
035.735
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marina Samoila
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 84
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Marina Samoila. “Nasul statuilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marina-samoila/poezie/47626/nasul-statuilorComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
BDistincție acordată
\"Sunt pasăre de colivie pe pământ
Cu o pânză murdară și udă atârnată
In locul aripilor. \"
Impresionanta aceasta descriere in raport cu trecerea timpului care nu iarta.
Intrebarea care apare de doua ori:
\" Hohotul meu de râs unde e ?\" imi pare un fel de constientizare, ca o trezire, ca o limpezire in ciuda tuturor referintelor. Si totusi acest strigat, acest hohot o fi ascuns si el intr-o anume colivie...
Felicitari pentru poem !
Anca (Dominique)
Cu o pânză murdară și udă atârnată
In locul aripilor. \"
Impresionanta aceasta descriere in raport cu trecerea timpului care nu iarta.
Intrebarea care apare de doua ori:
\" Hohotul meu de râs unde e ?\" imi pare un fel de constientizare, ca o trezire, ca o limpezire in ciuda tuturor referintelor. Si totusi acest strigat, acest hohot o fi ascuns si el intr-o anume colivie...
Felicitari pentru poem !
Anca (Dominique)
0
MS
Inorogule, cu familia reala suntem daruiti, iar cu cea virtuala, parca putem sti? Eu as zice ca-i la fel! Asa ca Cerului care ne zboara, eu ma inclin!
Dominique, iti multumesc ingrat cu intarziere si pentru aceasta vizita si pentru cele mai de demult. Si indoi cu vorbe gratiile, poate scap, poate scap!
Dominique, iti multumesc ingrat cu intarziere si pentru aceasta vizita si pentru cele mai de demult. Si indoi cu vorbe gratiile, poate scap, poate scap!
0
cu trecerea timpului devenim din soimi pasari de curte?
nu mai tintim cu privirea orizontul ci doar marginea plapumii pe care o potrivim cu grija sub barbie?
se pare ca asa si intampla si-i mare pacat de stofa noastra miraculoasa!
poezia asta a ta ma face sa fiu mandru ca dintr-o ironie a sortii ne inrudim virtual, foarte mandru!