Poezie
Nasul statuilor
1 min lectură·
Mediu
Hohotul meu de râs unde e ?
Mai știi ?
Eram o pasăre de cer înalt
Cu râsul învoalându-mi
Albul aripilor.
De sus,
Grijile deveneau mici de tot
Proiectate în sistemul de referință
Al viselor.
Tu știi
Hohotul meu de râs unde e ?
Sunt pasăre de colivie pe pământ
Cu o pânză murdară și udă atârnată
In locul aripilor.
M-ai zăvorât în sistemul de referință
Al grijilor.
Mi-ai amuțit râsul și iubirea de zbor
Așa cum, Domnule Timp, tocești mai întâi
Nasul statuilor.
035711
0
cu trecerea timpului devenim din soimi pasari de curte?
nu mai tintim cu privirea orizontul ci doar marginea plapumii pe care o potrivim cu grija sub barbie?
se pare ca asa si intampla si-i mare pacat de stofa noastra miraculoasa!
poezia asta a ta ma face sa fiu mandru ca dintr-o ironie a sortii ne inrudim virtual, foarte mandru!