Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Presă

\"Mai avem un oraș?...\" - dezbatere dedicată patrimoniului architectonic

2 min lectură·
Mediu
Vineri, 12 iunie, ora 17.00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va avea loc dezbaterea „Mai avem un oraș ?...“, dedicată patrimoniului românesc, cu participarea lui Pierre Housieaux (Asociația Paris Historique), Șerban Sturdza, președintele Ordinului Arhitecților din România, Dan Marin, arhitect, Anca Boagiu, deputat, Caroline d’Assay, președinte Pro Patrimonio France.

Vor fi prezentate două filme documentare: unul regizat de Pierre Housieaux, despre modul în care Asociația Paris Historique a readus pe harta Parisului cartierul Marais dupa cel de-al doilea război mondial, și un al doilea film, realizat de fotografa Ioana Marinescu împreună cu regizorul britanic Robert Fearns, Off the map. In Bucharest.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu ProPatrimonio si ProDoMo, cu sprijinul Freedom House, Ordinului Arhitecților din România, Institutului Național al Monumentelor Istorice și Institutului Francez.

Asociația Paris Historique este o organizație non-profit înființată în anul 1963 cu scopul de a promova, de a proteja și de a face cunoscută armonia arhitecturală și bogăția sociologică a cartierelor pariziene vechi. La centrul de informare al asociației sunt organizate periodic expoziții tematice, care pun în valoare patrimoniul arhitectonic francez. Pierre Housieux este membru al asociației din anul 1987, iar din anul 2001 ocupă funcția de președinte.

Accesul publicului este liber.


sursa:ICR





004.979
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Presă
Cuvinte
206
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Marina Nicolaev. “\"Mai avem un oraș?...\" - dezbatere dedicată patrimoniului architectonic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marina-nicolaev/presa/13891471/mai-avem-un-oras-dezbatere-dedicata-patrimoniului-architectonic

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.