toamna fără de îngeri

dragostea este doar suferință articulară
în care nostalgia aderă târzie
uneori pare un alt portret în bustrofedon
decupat din context ca dintr-o toamnă efemeră

nu mai urcau muntele uitat
cerul se lăsa lung lespede neagră peste inimă

o certitudine nu putem avea niciodată
locația evei rămâne o traumă intercostală
în condiții minime de subzistență
pentru mediul înconjurător ostil

insulă din noapte și veghe El
difuz ca respirația îngerilor in-folio

alte ipostaze definesc deplina consonanță
singurătatea condorilor leagănă cerul
între două silabe un singur priveghi

«ce n’est pas la peine de se tuer puisqu’on se tue toujours trop tard.»





2007-12-03

http://www.omnigraphies.com/modules/smartsection/item.php?itemid=151