Poezie

Poveste

1 min lectură·21 noiembrie 2005

Mediu

Durerea avea nevoie de picioare

și atunci am apărut eu pe lume.

Dar ca să nu mă prăbușesc prea curând

mi-a dat și ochi cu care să

fur petece de cer albastru

și să mă-ncălzesc cu flăcări

verzi, arămii, albe,

prin copaci și pe câmp.

M-a legănat pe valurile de grâu

și m-a lăsat să răsuflu

pe malurile lacurilor.

Dar când vedea că lenevesc prea mult,

îmi punea iar sacul în spinare

șoptindu-mi să umblu.

Mi-a dat și urechi cu care

să ascult șoaptele nopții:

greieri, hoarde de brotaci,

suspin de copaci.

M-a îmbătat și cu aerul proaspăt

al primăverii ca și cu cel

de pe crestele munților.

Mereu îmi șoptea însă:

_Nu-ți uita povara.

Acum am ajuns la capătul drumului

și mă întreb ce se va alege cu ea.

O voi lua cu mine în groapă sau

am s-o lepăd pe marginile ei?

Cu siguranță că va apărea altul

care s-o poarte, bucurându-se,

când viața îi va zâmbi:

Ce noroc a dat peste el?

Dar lepădând obosit și scârbit,

în sfârșit sacul pe marginea gropii.

002.504

Marin Corneliu Dobre. “Poveste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/151772/poveste

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.