Poezie

Cumpăna Dorului

1 min lectură·7 octombrie 2026

Mediu

Din somnul greu al lutului cel mut,

Când noaptea-și cerne umbra peste ape,

Un cânt străvechi, ce n-are început,

Încearcă din uitare să se adape.

Fântâna veche-n porți de dor tresare,

Când o tăcere albă prinde grai,

Și se preface-n șoaptă și mirare,

Ca o lumină revărsată-n rai.

S-a smuls cuvântul din adânc, spre stele,

Cătând în cer răspunsul pentru noi,

Dar s-a frânt zborul aripilor mele

Și s-a întors în cumpăna din ploi.

Din apa grea a cumpenei de lemn,

O umbră s-a pierdut sclipind sub stea;

Și-a mai rămas în apă doar un semn:

Că și lumina poate lăcrima.

Atunci mi-am prins în zidul de cuvinte

Această sfântă nuntă de dureri,

Să sângereze versul dinainte

Și să renască-n caldele tăceri.

009

Marin Corneliu Dobre. “Cumpăna Dorului .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14205832/cumpana-dorului

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.