marin badea
Verificat@marin-badea
melancolie de sticlă / trianon hotel / oameni și iepuri / fricile / alien - vinea
Pe textul:
„porunca a VI-a" de marin badea
Recomandatzidul ciuruit al vieții
porțile zilei
pleoape fragile
neantul spaimei
fălcile nopții
etc.
În celălalt poem, Pudoare, aveți așa:
întreabă flegmatică
când ați...
etc.
Nu știu de ce, dar mă simt extrem de dezamăgit.
Pe textul:
„păpușa de cârpă" de Nache Mamier Angela
Îi aduceți în discuție pe Monet și Cezanne. Eu zic să păstrăm simțul măsurii.
Dar PIC scrie, mă rog, construiește frumos, dar nu formidabil, câtă vreme tema câmpiei e una care tot mi se pare că e insuficient exploatată. A scrie despre duzi, cuci, lună etc nu înseamnă că tu chiar vezi cum levitează fântânile. Câmpia, câmpia mea e mult prea vastă, ca tematică, iar pe mine mă nemulțumește faptul că PIC o expediază astfel. A pune o dropie într-un vers nu înseamnă neapărat că ai scris un poem despre câmpie. Haideți să fim obiectivi: nu are explozie. Poemele sunt artificiale.
Pe textul:
„Polen de lună" de petre ioan cretu
Un text care respiră, respiră în voie, deci are suflu, are tonalitate, are suficientă încărcătură încât să poată rezista peste vremi.
E scris, nu compus, iar acest fapt e evident.
În titlu, aș fi vrut să-mi spui exact locul unde poți găsi femei de ape, la noi ăla e oarecum vag.
E un poem care poate deschide o carte.
Pe textul:
„femeile de pe la noi " de Ottilia Ardeleanu
Înțeleg că ți-ai propus un întreg... pachet despre câmpie, nu neapărat despre alienările ei, lucru lăudabil, mai ales că amândoi bem ape sălcii.
Însă nu văd unde e emoția - clară, frenetică, poate chiar viscerală -, nu văd cum cineva își programează x texte despre un subiect anume, câtă vreme nu poți programa o anume stare de tot atâtea ori.
De aceea construcțiile tale mi se par artificiale.
Dar punctez versul:
cum îi ninge câmpiei cu păsări,
dar și efortul tău, artificial sau nu, de a aduce, de la Marin Lupșanu spre noi, de la George Alboiu spre noi, partea asta de neliniște, de febră.
Pe textul:
„Polen de lună" de petre ioan cretu
Așa e: prea mult balast, prea puțină încărcătură lirică. E drept, se întâmplă...
ți s-ar potrivi ca o mască, ca un zâmbet
Are nevoie de o comprimare.
Pe textul:
„∞-1" de Gabriel Nicolae Mihăilă
Oricum, semnalul lui Eugen l-am luat în serios, fără discuție. M-a deranjat doar tonul.
Răzvan, mulțumesc de trecere.
Pe textul:
„i" de marin badea
Pe textul:
„i" de marin badea
Începutul, primul vers nu mi se pare deloc promițător:
când s-a întors pe spate în patul...
De aici, în mod logic, înțeleg că a stat cu fața în jos sau cum? Iar interpretările pot fi oarecum nefericite. Cred că aici ar trebui insistat, în sensul că trebuie găsită o altă formă de exprimare, mai precisă.
Apoi poemul devine extrem de expresiv, cu cerul văzut prin cele șapte tavane de deasupra și lumea lacustră, în fapt o mare de lacrimi.
E un poem cu care rezonez, e un poem care ascunde toată nefericirea din noi.
Pe textul:
„de la o vreme o voce mă strigă în tăcere" de ștefan ciobanu
RecomandatPe textul:
„Dicționar Modern Geto-Dacic - Seism" de Laurențiu Orășanu
Sau Lumea lui Pal, uneori patetică, lirică prin excelență, ciudată de cele mai multe ori câtă vreme avem obiceiul să ne transferăm angoasele tuturor celorlalți, din real sau din mistic.
Poemele tale sunt emoții, uneori viscerale.
Și vreau să se înțeleagă că nu țin să punctez în mod special, să luminez acest poem, câtă vreme acesta nu se distinge de toate celelalte anterioare.
Punctez autorul și lumea lui.
Aș fi nedrept dacă nu aș preciza asta.
Pe textul:
„emoticons 1" de emilian valeriu pal
Recomandatpână în inimă
Fără supărare, dacă ești sub fusta madamei, sunt tare curios... pe unde anume ajungi la inima ei...
Adevărul e că... inima de sub fusta femeii, e-hei!...
Mă bucură poemul acesta: măcar ești frust!
Pe textul:
„m-aș fi băgat sub masă" de paparuz adrian
Pe textul:
„Parcă se aude un înger tușind" de petre ioan cretu
Despre Nichita, Sorescu ș.c.l., eu zic să nu fim atât de obtuzi și să-i aducem în discuție sub un astfel de text.
Apoi, tot sincer, dă-mi voie să nu fiu năucit de acest text. Poate nu rezonez eu cu el, ce ai cu mine? Cândva, o să încerc să intru și eu în starea de năuceală, dar la mine în zonă, din nefericire, încă nu s-a așezat vinul.
Pe textul:
„Parcă se aude un înger tușind" de petre ioan cretu
Pe textul:
„Trembling beauty" de Zavalic Antonia-Luiza
Desigur, în cazul acestui poem, prima strofă e una reușită, cu condiția să elimini disonanța "crească câte". E o idee generoasă aceasta cu a crește, câte puțin, în ochii păpușilor. E o idee generoasă, gravă, are un anumit dramatism. Și este continuată în aceeași manieră:
te întrebi în șoaptă unde s-au dus toate florile toate mormintele
și toate poveștile care îți semănau atât de bine
Din păcate, e numai o părere, poemul continuă total neinspirat:
ce au făcut cu toți copiii bătuți la sânge
copiii molestați de preoți tinerii abuzați de șefii lor
tinerii obligați să cerșească sau să se prostitueze
bătrânii rămași fără casă
muribunzii care plâng ca pruncii de lapte
cu unghiile netăiate în propria scârnă
Poate-l retușezi...
Pe textul:
„lămpaș de veghe" de Cristina-Monica Moldoveanu
Iar "admirabilii", e-hei, aș putea spune și eu ce tineri eram, Doamne, și cât de îndrăgostiți!
Sau, mă rog, cum zice autorul, atât de flămânzi...
Un poem care nu explică, un poem care enunță, însă totul într-o manieră lirică de necontestat.
Pe textul:
„admirabilii" de Victor Ciobanu
Recomandattu stai goală la fereastră scăldată de lună timpul l-ai închis în piept
ai pus și zăbrele părul tău auriu șarpe de apă flutură în aer
colivia ta e din fier și sticlă albastră pasăre măiastră femeia spin
Ș.a.m.d.
Pe textul:
„Parcă se aude un înger tușind" de petre ioan cretu
Pe textul:
„Pasăre cu cearcăne" de Bot Eugen Iulian
