Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 3

4 min lectură·
Mediu
Roșcovele au gust bun. Seamănă cu marmelada. Suntem adunați toți, și de la scara vecină, și de la blocul celălalt, și batem roșcovii cu pietre și cu jordii. Roșcovii ne privesc superiori și ne răspund prin croncăniturile ciorilor, dintre ramuri. Numai cei mai curajoși se urcă în ei. Roșcovii sunt niște copaci care au țepi mari. Dacă nu ești atent, te poți răni. Toți copiii avem înțepături, zgârâieturi și vânătăi pe mâini, pe picioare. Ne umplem tricourile cu roșcove, lunguiețe, maronii, crocante, precum coaja de pâine abia scoasă din cuptor. Și fetele, dar și băieții mănâncă roșcove. Când muști din coajă, aceasta crapă, iar sub ea se află o pastă cleioasă, dulce, pe care o sugem pofticioși și cu care ne umflăm burțile. Am mâncat bine în această dimineață, am molfăit un codru de pâine, o jumătate de corăbioară și-o mână de roșcove. Dimineața se aseamănă cu toate celelalte, e roșie, are aripi înalte și e învăluită în ceață. Mergem pe sub ferestre și strigăm din toate puterile: \"Hai la roșcove! Hai la roșcove!\" Nu cumpără nimeni, niciodată. Doar tanti de la doi, cu un ochi vânăt, ciufulită și-ntr-un capot ponosit, ne cere câte una. \"De poftă, băieți\". Toți știm că e chinuită, cum zice și mama, și nevasta moldoveanului, dar și celelalte vecine, așa că-i cerem să zică bogdaproste, așa cum fac toți vecinii. Are o fată, de scutece, deci a stat cu picioarele desfăcute, iar bărbatul ei, de care noi fugim, vine acasă numai seara și se ține strâns de scară. Se mai ajută și de pereți. E tânăr, așa spune tata, e păcat de el, că e stricat de mic, iar vecina de la doi spune tuturor celor care vor s-o asculte că a fost furată de-acasă și măritată cu forța. Ãsta nu-i lasă bani nici de pâine. După care o bate fiindcă nu găsește, seara, nimic de mâncare. Are unghiile mari, ca de vrăjitoare, iar mâna subțire înhață fructele cu pastă dulce și cleioasă. Vecina de la doi are privirea tulbure. Noi credem că-i nebună, că leagănă, fără să bage de seamă, ghemotocul de carne la sân, așa că ne ducem să vânăm guguștiuci, îi spunem că-i aducem guguștiuci, că roșcovele nu țin de foame, să n-o mai bată ăla diseară și să aibă ce să-i facă de mâncare. Guguștiucii sunt mai buni decât porumbeii, au carnea roșie și miros a vânt. Sunt greu de ochit, stau mai mult pe stâlpi, pe firele de curent și totdeauna câte doi. Îmi umplu buzunarele cu pietre rotunde, grele, precum bilele de rulment. Suntem o întreagă ceată iar, în dimineața asta, guguștiucii s-au ascuns din nou. Guguștiucii stau mai mult la linie, pe unde trec trenurile cu grâu, așa că plecăm, în larmă, acolo. Din curți, însă, ne fac cu ochiul câțiva meri încărcați, așa că ne cățărăm pe gardurile scunde și de crengi și înhățăm ce putem, până când iese o femeie, dintr-un șopron, suflecată, și ne pune pe goană. Azi nu mâncăm mere. Merele nu sunt mai bune decât bananele, dar bananele nu cresc în pomi, ci la alimentara, însă nu se mai găsesc, fiindcă fabrica a fost închisă de capitaliști. Tata e cel care îi știe cel mai bine pe capitaliști, spune că a fost vecin cu ei, când era mic. Mai spune și că-i fute în gură, și pe ei, dar și pe americani. Nu știu ce are tata cu americanii, dar mereu îi înjură. Americanii trăiesc în America, dacă nu știți. Banii lor se numesc dolari și au bomba atomică. Și vorbesc parcă scuipă. Mie îmi plac filmele cu americani, mai ales alea polițiste, căci hoții sunt mereu arestați. În filmele americane, oamenii se pupă pe gură, exact cum vreau să fac eu cu Irina, fata aia mai mare, care încă se joacă cu păpușile. De pe sub plopi, pufăind, vine marfarul de 10:00. Locomotiva țipă subțire și caraghios, ca o femeie bătută.
002144
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
649
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

marin badea. “Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 3.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-badea/proza/13964123/ziua-in-care-iepurele-era-plecat-de-acasa-3

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.