Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 2

Somnul are culoarea albastră. Așa sunt și ochii Irinei, de la 3. Ea e mai mare ca mine, dar tot se joacă cu păpușile. Le pune să tușească, le ridică bluzițele și le ascultă bătăile inimii. În locul lor, tușesc eu. Păpușile au inimi de plastic care pompează sânge de plastic. Mașinuțele mele, în schimb, au motoare adevărate, care duduie. Nici Irina n-a ieșit afară. Dimineața asta nu e deloc grăbită, parcă ar fi nevasta jandarmului, de la parter, care bolborosește cuvinte numai de ea înțelese. Nevasta jandarmului e bătrână. Ea merge, pâș-pâș, de trei ori pe zi, în jurul blocului și face cruci, cu degetele strânse, la pereți. Și la uși, și la geamuri. Face cruci și copacilor. Și jandarmul e bătrân. Tata spune că-l fute în gură de boșorog, că ar fi trebuit să moară la canal. Pe babă o face candrie. Pe moș, de câte ori îl văd, îi strig în față: Huuuo, nazistule! El abia aleargă după mine, horcăie și-și aruncă bastonul, dar nu mă nimerește niciodată. Jos Antonescu! Dacă nu știți, naziștii sunt niște oameni răi, care au venit dintr-o țară, ca să ne omoare. Antonescu nu știu cine e, dar cred c-a fost și el tot plotonier. Plotonier-șef! Mi-ar fi plăcut ca aerul să miroasă a plăcinte cu brânză. Dacă respiri un astfel de aer, ți se umflă burta și te saturi. Dar aerul miroase a preșuri spălate în prima apă, a scutece și-a ulei de candelă. Și-a frunze uscate, că le-a strâns femeia de serviciu, în morman, și le-a dat foc. Dacă stai în ușa de la intrare, și te legeni, îți poți închipui orice. Bunăoară, o turmă de elefanți, care să colinde printre blocuri, la noi în cartier. Sau un zmeu cu șapte capete, care să vină s-o răpească pe Irina. Noroc cu Handicapatu\', care mă strigă prin fereastra întredeschisă, îmi întinde o hârtie de 25 și-mi spune să dau fuguța, da\' fuguța, până la alimentară, să-i cumpăr o sticlă de Drobeta, d-aia plată ca o tabacheră. El tot la parter stă. La alimentara are borcane cu roșii, vinete și castraveți. Și macaroane. Are și sticle de vin, de țuică, sare și sodă caustică. Dacă mănânci d-asta, faci clăbuci la gură și mori. Handicapatu\' merge într-un căruț care are niște manete, pe care le împinge cu mâinile. Are și cârje, dar le folosește numai când iese la canapea. Dacă mă descurc, spune că-mi dă un leu, că nu e ora zece, iar băuturile alcoolice se vând după ora 10. Asta o știe orice copil. Alimentara e la două blocuri depărtare, așa că ajung repede și grav îi spun vânzătoarei că vreau vinars Drobeta, dar și o corăbioară. Vânzătoarea mă știe, e grasă și gâfâie când se apleacă, îmi întinde sticla și-mi spune s-o bag pe sub tricou. E mică, rece, iar înăuntru e un lichid de culoarea ceaiului de zahăr ars. Corăbioara o ascund tot în tricou. Îmi întide restul și-mi spune, căscând, că să-l ia dracu de handicapat, că nu se mai satură de atâta băutură. E o proastă, căci tata are dreptate când spune că viața e făcută din alcool, curve și rahat. Și unchiul Zanea spune același lucru. Toți tații spun asta, dar numai seara, când ciocnesc pahare și râd, la cârciumă. Dimineața, în schimb, sunt triști, grăbiți și-i doare capul. Tata mai și înjură, că-i fute Dumnezeii ei de viață, în vreme ce mama-l dojenește, că să vorbească mai încet, să nu trezești copiii, diliule! La ușa de la alimentara, mă așteaptă Cristi, v-am spus de el, e băiatul cel mare al familiei de moldoveni, vecinii noștri de etaj. Dimineața încă are pojghiță la ochi, abia se-mbujorează. Ne luăm unul pe altul pe după gât și ne trecem sticla de vinars, nedesfăcută, de la unul la altul. Ne facem că bem cu cu înghițituri mari, mergem împleticit, râdem și strigăm în gura mare că s-o ia dracu\' de nevastă dacă nu e gata cu ciorba. În urma noastră, câțiva câini, de la gunoi, mușcă aerul tare și ne latră cu poftă. Septembrie ne zâmbește pe sub gene și se pregătește de primenire.