Poezie
memento
1 min lectură·
Mediu
prin stepele cotropite de miasme
trec lăncierii, umbrele lor îndoielnice
toți numai tigve, grimase, tăceri
numai piele și cânepă, fier
cât mai mult fier în cadență
caiele, coifuri, zale
și împăratul dormind pe scutul
care levitează în mijlocul alaiului
cu luna purtată în sulițe
deschideți noi cărări, timpane sparte demult
guri flămânzite
vechile osuare
și vechile temple ale zeilor păgâni și răzbunători
treceți ape, mâluri, prăpăstii
prin veacul ca un aer rău
răspândindu-se de la o vatră la alta
rotule, pietre, butoaie cu pucioasă și fum
numai vârfuri de bronz și vârfuri de silex
stau înfipte în fața asta galbenă
atârnă pe coame, în spânzurători
e singura care a văzut fețele lor
cățărându-se pe zidurile cetăților, sub asediu
s-au născut pentru reveriile tuturor nebunilor
ferecați în palate de bronz
sub oglinzi de cupru tăiate cu săbiile
pe care lumea nu i-a mai încăput
mormane întregi
munți de netrecut de carne în putrefacție
dormind și visând
sub fortificații
prin toate cotloanele istoriei
luna frumoasa
luna prințesa
luna înflorita
ca o torță pe malurile râului deja secat
purtată de minți rătăcite
ca o sfeclă roșie
feliată și aruncată pe cer
de o catapultă
001777
0