Poezie
melancolia
2 min lectură·
Mediu
felul în care degetele tale ating tastele,
le pipăi, simți care sunt cele care pot respira,
te pot învălui într-un fel de ceață extrem
de adâncă, o moarte care te ține captiv,
tot aștepți să le simți pulsând, biete inimi mecanice
dintr-un univers extrem de îngust,
locul în care nimic nu te mai poate răni
felul în care înțelegi să mă uiți, îți spun,
nu e surprinzător, știu că totdeauna iubirile
se împlinesc abia atunci când se simt pustiite,
dracul să te ia, n-ai avut noroc de săruturi,
n-ai avut noroc de mângâieri pe îndelete,
nici de plâns, nici de liniște,
rapt se numește dragostea aia care niciodată nu ți-a aparținut,
o ipocrizie,
o imensă întunecare
și stau cu mine la masă, băi, băiatule,
liniile din palma ta nevăzută nu înseamnă absolut nimic,
nici când vei muri,
nici când vei reveni sub forma unui cireș
năpădit de fluturi,
nici cum nu-ți poți explica de ce adormi înfășat de mângâieri imaginare,
de iureșul unor ape care au rămas suspendate spre niciunde,
scrie încet, cât poți tu de încet:
nu te mai plânge, liniile din palma ta sunt
cărări pe care ea nu a mai venit
aceleași urâciuni:
praful de peste lucruri,
aerul niciodată suficient,
lipsa și mai acută a iubitei,
levitația, insomniile, melancolia e un ochi care stă permanent închis,
felul în care te doare pe dinăuntru,
e suficient, îți repeți,
hai să obosim separat,
hai să obosim fiecare în felul lui de a înțelege cum e să nu mai ai nimic
care să-ți aparțină,
câtă risipă, îți spui,
doamne, câtă risipă
ce dracului ai făcut cu viața asta,
de ce să o dai altora când nici măcar nu e a ta
mai multe înțeleg degetele tale,
știu mai multe despre mine decât oricine altcineva,
le-ai întrebat cât de viu sunt, cât de crud,
un mugure sub gheață, plouă în orașul tău,
plouă, tot plouă,
nici o așteptare nu a durat atât de mult
002979
0