Poezie
anafranil
1 min lectură·
Mediu
ce te bate în cuie,
de-a lungul pereților,
ce iederă îți crește din trup, cât mai chircită,
de parcă urmează să zacă în frig
nu se poate bea din sângele tău,
din apa ta vie, din apa ta moartă,
din toată frica asta a ta
care te
s-u-f-o-c-ă
un tren de noapte tot trece
prin insomniile tale, tot deraiază în fiecare coșmar,
tot scrâșnește, tot huruie, hei!
să vină cineva și să ridice deasupra trupului tău un steag alb,
un steag care să poată urla că aici e un loc
în care melancoliile năpârlesc
cu fiecare pas, în sfârșit, am învins,
și ce dulce victorie e asta în care sinucigașii
au capitulat, în cele din urmă
în curând venele tale vor fi electrificate
îți spui că te poți ascunde
sub o piatră care încă respiră,
că îi poți da din aerul tău,
că te poate mima,
tu o străpungi cu un deget, ea te străpunge direct cu o suliță,
că te poate învăța, totodată,
cum poți trăi dedesubtul ei, fără umbră
ce noapte te așteaptă
sub iederă!
și ce frig poți strânge în palme,
de-a lungul pereților!
te sufoci și dumnezeu, insomniacul,
se privește-n oglindă și râde
001660
0