Poezie

infante

2 min lectură·10 mai 2014

Mediu

femeia care ucide prunci

din inimă să o arunci

raționalizezi târziu,

întâi numeri plopii și nu te miri că sunt întotdeauna impari,

îți numeri pașii, dar, iată, tot nu te miri că pot încăpea într-un oraș

care te absoarbe,

care te mestecă plictisit,

aștepți ca umbra să-ți iasă în întâmpinare,

iată companionul meu fidel, iată sufletul meu pereche,

nu mă părăsește nici după moarte,

nici după ce sângele se subțiază

precum lumina, în ger

îți imaginezi un furtun care aspiră

fiecare fărâmă din cel care voiai să fii,

îl vezi cum scormonește după fiecare parte din tine,

cum îți cotrobăie după oase și suflet,

e-hei, mamă,

copilul acesta ar vrea să adoarmă,

atunci te transformi într-un ochi care urlă că nu vrea să mai vadă,

n-u-v-r-e-a-s-ă-m-a-i-v-a-d-ă,

e un ochi de ciclop, oo, câtă uimire

poate încăpea în el și tot aștepți ca lacrimile lui

să umfle un fluviu

te faci tot mai mic începând de la mâneci,

te faci tot mai mic începând de la glezne,

te întrebi dacă e de ajuns

să poți încăpea sub ziduri, sub tencuiala lor

care îți promite o îmbinare atât de perfectă,

o strângere atât de cunoscută,

un aer atât de rece, de calculat

nu moartea te sperie,

ci groaza că ești ultimul supraviețuitor

dintr-o specie care ar putea trăi veșnic

și uite femeia care ucide prunci,

și uite pruncii cum se subțiază-n ger

001.811

marin badea. “infante.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-badea/poezie/14049387/infante

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.