Marilena Rodica Chiretu

Poetul fără hotare Stă pe-o frunză dantelată lacul codrilor albaștri în pădurea luminată de povești nemuritoare, oglindește cerul care a aprins în noapte aștrii printre care strălucește poetul

Cu fulgi de nea acopăr frunza toamnei, printre nămeți să-nvăț să-îmbătrânesc, iar gheața s-o topesc în cuibul palmei, din stropu-i cald apoi să-întineresc. Obrajii înflăcărați de gerul

Își întinde iarna spuma de mătase, fulgii îmbrățișează ramurile goale, văntul răsucește fumul de la case, pașii îi îngroapa în zăpada moale. Te-ai trezit devreme, anotimp de visuri, dureri

Melancolii de iarna Cad pe gândurile amintirilor fulgi stălucitori de zăpadă, aprind și apoi ard melancoliile strânse în punmul adevărului. Răsuna încă în minte clincheul

Pământul așteaptă lacrima zăpezii... Se înecă gândul în zăpada iernii, lumina se pierde pe cărări departe, satele-s ascunse în albul troienii, viforul s-a-ntors din pagini de carte. Pe

Numai iubirea… Numai iubirea ne salvează de lacoma putere, cu un sărut se poate stinge clipa de durere, îmbrățișați de-același gând ce-aduce alinare, în vânt să transformăm furtuna ce ne

În suflul verii… În suflul verii pădurile respiră prospețimea brazilor, cerul brodat de nori albi strălucește prin dantela frunzelor de stejar, ca dorința în labirintul iubirii. La

Primăvara Pe crenguța unui măr stă și-așteaptă primăvara să-înflorească-n straie roz mugurele ce visează că în lacrimi se topesc norii ce se-adună seara, că albastru este cerul ce în ochii mei

Femeia-primăvara vieții 8 Martie Ziua frumuseții, a iubirii și a devotamentului Femeia este primăvara vieții, este anotimpul care reușește să topească într-o singură culoare toate nuanțele

Iluzia Dacă o noapte ești, cu umbra ta vorbesc, tăcută mă întind pe pat ca să adorm, sperând să fiu în vis așa cum îmi doresc, mirată și-amăgită de liniștea din somn. Dacă o zi tu ești, la

Pe cărarea unui vis… Pe cărarea unui vis stă privirea și suspină, se întreabă de s-a scris simfonia de lumină, căci pădurea e adâncă, pomul meu e un pitic, dar va crește și pe

Ce poartă țara mea în poala vieții sale!? Ce poarta țara mea în poala vieții sale!? Doar stropii aurii din holdele-i întinse, doar horele de brazi ce se încing la vale și munții învăluiți în

Frunza Sunt vânt și sunt furtună de vremuri agitate, iar visul mi-am văzut născându-se murind, de o dorință oarbă pătrunsă sunt și poate în tumultuosul timp o să trăiesc scriind. O frunză

Visul și balta În cercul minții se naște un vis al măririi, când ziua este noapte și noaptea pierde stelele, sau când lumina arde în razele dorințelor sperând să facă să trăiască chipul

La granița anotimpurilor Un nor s-a așezat pe genele privirii, săgeata luminii traversează pânza ceții, caută zâmbetul soarelui în confuzia crepusculului. Pe țărmul timpului, așteaptă

Ne desparte doar o primăvară… Privesc de la fereastră cât de lungă este iarna fără poezia cuvintelor, fără muzica frunzelor în copacul cu două rădăcini. Împletesc firul gândului care să mă

Te privesc cum dormi… Te privesc cum dormi în patul amintirilor noastre, pe perna visurilor mele, ascult respirația hotarelor corpului tău bronzat precum cele ale țării la sfârșit de

Buzele tale… Buzele tale sunt doua țări cu hotarele mării și ale munților, sărutul tău luminează văile în care se cufundă dorințele. Buzele tale, roșii ca apusul la orizont aprind

Am aruncat cuvinte în spațiul dintre nori… Am aruncat cuvinte în spațiul dintre nori ca să petrec în tihnă clipe de încântare, doar vântu-a înțeles furtuna de culori și mi-a adus în dar o

Sfera iubirii Sfera iubirii a crescut în copacul vieții, rotunjindu-și forma în cercuri tot mai mari, până când a căzut pe pământ, desprinsă de ramul cu două frunze verzi. Ai luat-o în

Abisul Am căzut intr-un abis, m-a târât o umbră, este aceea a cuvintelor înecate în false gânduri, universul nu este nemărginit, este limitat și nelimitat de linia tăcerii care înlocuiește

Pe Argeș moare poezia… Pe Argeș moare poezia, căci se oprește-n vamă unde o mână de pitici tot cred că-i este mamă, că eu nu trebuie să scriu pe-o foaie de hârtie, sperând să pună în

Suflet cu ochi de lumină Va fi din nou primăvară, lângă rădăcina unui izvor, va răsări tulpina unui alt anotimp cu coama verde a speranței în cele patru frunze ale gândurilor, timpul se va

Și soarele ar plânge, de n-am zâmbi in doi… Mai trece un anotimp ce a căzut pe gânduri că-n părul împletit alt fulg s-a mai aprins, dar focul primăverii ce arde printre rânduri ca fulgul mă