Poezie
Zbucium
1 min lectură·
Mediu
Sa intrebi viata
De ce se minte si se moare
In vremea plansului nebun
Si a iubirilor dementa.
Singur,mult,tacut.
Atatea valuri albe,
Atat albastru chin.
Sfetnic lung,spaima,munca.
Ras in fulgere de lume,
Fata-n palme de copil.
Limba bulgare pamant
Cauta calea catre rau.
In el - botezul sfant,
Dincolo tacere,
Aici durere
Si zboruri frante imprejur.
Iertare Doamne,
O,stele iar apar,
Cai de lapte,
Cruci.
Mama!
Vifor,fier si lacrimi,
Piept fara batai de aripi,
Grabiti-mi poarta.
Argint si ceruri tramurand
In pasul catre Dumnezeu,
Sirag de ingeri plang.
Si mila nu-i!
Nici dragoste!
Ci zbucium!
013464
0
Imi vine in minte un citat din Horatiu, nu-l mai retin exact, dar era ceva de genul :\" cu ce nu putem indrepta, nu-ti ramane decat sa te impaci\"...cum sa te impaci cu zbuciumul, cand devine aproape un modus vivendi?..